X

Zeci de pasageri ai unui feribot au fost răniţi într-o coliziune în Marea Japoniei

Cel puţin 87 de pasageri ai unui feribot rapid au fost răniţi în timp ce ambarcaţiunea lor s-ar fi izbit de un animal în Marea Japoniei sâmbătă, au indicat paza de coastă şi media, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Cinci dintre ei au fost grav afectaţi. Incidentul s-a produs în timp ce nava se apropia de insula Sado, după un scurt traseu de la ţărm, a precizat paza de coastă.

Citește și : Cetăţenii americani vor avea nevoie de vize pentru spaţiul Schengen din 2021

Nava s-a izbit probabil de o balenă, având în vedere că balenele cu cocoaşă sunt ceva obişnuit în zonă, a declarat un specialist în fauna marină, citat de radioul public NHK.

”A fost un şoc puternic”, a afirmat un pasager pentru NHK, precizând că ”o persoană era plină de sânge”.

Cu toate că era avariat în spate, feribotul, care avea la bord 121 de pasageri şi patru membri ai echipajului, a ajuns la destinaţie prin propriile mijloace, potrivit media locale.

Citește și : Donald Trump se va întâlni cu Jair Bolsonaro la Casa Albă pe 19 martie

Tags: feribotMarea Japonieipasageripaza de coastăSado
Categorii: Știrile zilei