X

Zeci de persoane, arestate în Rusia pentru acţiuni de comemorare a unui an de la invazia în Ucraina – VIDEO

Zeci de persoane au fost reţinute vineri de poliţie în Rusia pentru acţiuni de comemorare a unui an de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, în unele cazuri doar pentru depunere de flori, a declarat vineri o organizaţie pentru drepturile omului, relatează Reuters, potrivit agerpres

La Moscova, cel puţin trei persoane care au depus flori la un monument dedicat poetei ucrainene Lesia Ukrainka au fost imediat reţinute de poliţie, a declarat centrul pentru drepturile omului OVD-Info.

Citește și : Un an de RĂZBOI în Ucraina! Secretarul general al ONU critică un afront adus conştiinţei colective

“Una dintre ele depunea flori la monument, însă în acelaşi moment a fost reţinută de forţele de securitate şi buchetul a fost luat”, a afirmat OVD-Info.

Cel puţin 15 persoane au fost reţinute în timp ce depuneau flori la monumentul scriitorului ucrainean Taras Şevcenko în Sankt Petersburg, a adăugat sursa citată.

Anul trecut, poliţia a reţinut peste 4.300 de persoane la protestele organizate în Rusia împotriva invaziei în Ucraina, potrivit OVD-Info.

Moscova a introdus noi legi aspre care prevăd amenzi sau pedepse cu închisoarea pentru cei care discreditează armata rusă sau critică războiul din Ucraina, pe care îl numeşte o “operaţiune militară specială”.

Citește și : Biden: Ieşirea Rusiei din START III nu indică intenţia de a recurge la arme nucleare

Tags: Lesia UkrainkamonumentrusiaSankt Petersburgucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina