Zeci de persoane au murit în India după ce au consumat alcool contrafăcut

Publicat:

Cel puțin 84 de persoane au murit după ce au consumat băuturi alcoolice contrafăcute în statul Assam din nord-estul Indiei și circa 200 de persoane au fost spitalizate, a declarat sâmbătă ministrul indian al Agriculturii, relatează Reuters, scrie Mediafax.

Decesele au survenit la mai puţin de două săptămâni după ce peste 100 de persoane au murit din cauza consumului de alcool contaminat în nordul Indiei.


Citește și : Procurorii din New York l-ar putea inculpa pe Paul Manafort indiferent dacă Trump îl graţiază

“La fiecare 10 minute primim informaţii despre victime din diferite locuri. Până în prezent, aproximativ 200 de persoane sunt în spital, multe dintre ele în stare critică”, a declarat ministrul sănătății din Assam, Himanta Biswa Sarma.

“Medicii din districtele din apropiere și alţi colegi medici se grăbesc să facă față crizei”, a spus Sarma, după ce a vizitat pacienții din Jorhat, aflat la aproximativ 300 de kilometri est de centrul financiar al statului, Guwahati.

Decesele cauzate de alcoolul contrafăcut, cunoscută local sub denumirea de hooch sau lichior de țară, sunt frecvente în India, unde mulți nu își pot permite să consume alcool de calitate.

Citește și : Numărul expulzărilor din Germania către Algeria, Maroc şi Tunisia a crescut cu 34%

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pompierii din România vor merge și în această vară în Grecia pentru a combate incendiile de vegetație

Pompierii din România vor merge și în această vară în Grecia pentru a combate incendiile de vegetație Grecia își întărește echipele de pompieri în această...

Putin se va întâlni la summitul OSC din Kazahstan cu Xi, Erdogan şi alţi lideri

Putin se va întâlni la summitul OSC din Kazahstan cu Xi, Erdogan şi alţi lideri Preşedintele rus Vladimir Putin se va întâlni miercuri la Astana...

Tauber va fi apărată în dosarul privind finanţarea ilegală a fostului Partid Șor de un singur avocat

Tauber va fi apărată în dosarul privind finanţarea ilegală a fostului Partid Șor de un singur avocat Marina Tauber va fi apărată în dosarul privind...

Conferința regională ‘Banii în politică’: Autorităţile R. Moldova au discutat despre desfășurarea campaniilor electorale

Conferința regională 'Banii în politică': Autorităţile R. Moldova au discutat despre desfășurarea campaniilor electorale Globalizarea și digitalizarea au schimbat modul de desfăşurare a campaniilor electorale,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.