X

Zeci de persoane rănite la St Louis, după achitarea fostului poliţist alb Jason Stockley de uciderea lui Anthony Lamar Smith

Zece membri ai forţelor de ordine au fost răniţi în confruntări cu manifestanţi la Saint Louis, în statul Missouri, unde o manifestaţie paşnică a degenerat în violenţe sâmbătă, după achitarea unui fost poliţist alb, judecat pentru asasinarea în 2011 a unui afroamerican pe care-l suspecta că era dealer, relatează Reuters.

Ciocniri au avut loc în timp ce manifestanţi părăseau zona în care se află tribunalul ce a pronunţat verdictul şi  se îndreptau către alt cartier.

Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi gloanțe de cauciuc, în timp ce erau jefuite o bibliotecă, un restaurant şi o locuinţă.

Poliţia a evocat cel puţin 23 de arestări.

”Semnalăm că s-a aruncat cu cărămizi în poliţişti. Aceasta nu este o manifestaţie. Este o infracţiune. Noi ne apărăm agenţii. Nu putem tolera asemenea violenţe”, a anunţat pe Twitter guvernatorul statului Missouri Eric Greitens.

Aceste violenţe au izbucnit după anunţarea achitării lui Jason Stockley la finalul celor cinci săptămâni de proces.

Fostul poliţist Jason Stockley, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit nevinovat de uciderea lui Anthony Lamar Smith, un tânăr afroamerican, care avea 24 de ani când a fost omorât.

Smith a fost împuşcat de cinci ori şi ucis în vehiculul său, cu care fugea de Stockley şi de alt agent, pe 20 decembrie 2011.

Tags: achitareAnthony Lamar SmithEric Greitensgaze lacrimogenegloante de cauciucMissouriranitiSaint Louis
Categorii: Știrile zilei