Zeci de protestatari răniţi după un protest la Sofia pe fondul crizei apei din Pernik

Publicat:

Treizeci de protestatari şi doi membri ai forţelor de ordine au avut nevoie de asistenţă medicală luni la Sofia după ce un grup de manifestanţi a încercat să intre într-o clădire guvernamentală din capitala bulgară, pe fondul protestelor care au avut loc în ultimele zile în Bulgaria în legătură cu criza apei din oraşul Pernik, a anunţat Ministerul bulgar de Interne, transmit dpa şi BTA, scrie agerpres.

Manifestanţii au aruncat cu sticle în forţele de ordine şi au distrus uşa de la intrarea principală în Ministerul Dezvoltării Regionale, iar poliţia a recurs la gaze lacrimogene.


Citește și : Trump neagă afirmaţiile lui Bolton privind dosarul ucrainean

Se fac cercetări pentru a se stabili identitatea celor care au provocat tensiuni în cursul protestelor, a menţionat Ministerul de Interne.

Protestul a fost organizat de partidul Vazrajdane (Renaşterea) şi se crede că majoritatea participanţilor sunt locuitori din Pernik (vest), unde de două luni apa este raţionalizată, după ce s-a aflat că rezervele locale de apă potabilă au scăzut la un nivel critic.

Această criză precum şi scandalul importurilor de deşeuri periculoase din Italia au dus la mijlocul lui ianuarie la demisia ministrului mediului Neno Dinov, care a fost acuzat de gestiune frauduloasă şi arestat.

Conform unui controversat sistem de import de deşeuri care s-ar afla sub investigaţie şi în Italia, Bulgaria a importat reziduuri în vederea arderii lor în termocentralele sale, ceea ce a contribuit la creşterea poluării.

Citește și : Leo Varadkar îi cere Uniunii Europene să protejeze interesele Irlandei după Brexit

Luni, procuratura generală a anunţat că fostul CEO al companiei de apă din Pernik, Ivan Vitanov, şi fostul primar interimar Sevdelina Kovaceva au fost reţinuţi la rândul lor pentru 72 de ore, sub acuzaţia de gestiune frauduloasă şi respectiv abuz în serviciu.

Problema apei a dus şi la o moţiune de neîncredere în guvern, care este programată pentru miercuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.