Zeci de răniți după ce un cutremur puternic a zguduit coasta de nord a Peru

Publicat:

Cel puţin 40 de persoane au fost rănite vineri după un cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter care a zguduit coasta de nord a Peru, au anunţat autorităţile din domeniul sănătăţii, citate de dpa, potrivit agerpres

Trei persoane, între care o femeie însărcinată, au fost grav rănite în urma prăbuşirii unor ziduri, a anunţat spitalul din oraşul Sullana, iar alţi 10 s-au ales cu fracturi.


Citește și : Fostul cardinal american Theodore McCarrick, inculpat pentru agresiune sexuală asupra unui adolescent

Seismul a fost înregistrat la ora 12:10 p.m. (17:10 GMT), iar epicentrul său a fost localizat la 12 kilometri vest de oraşul Sullana, nu departe de graniţa cu Ecuadorul, la o adâncime de 36 km, potrivit Institutului Naţional de Geofizică.

Agenţia de apărare civilă a anunţat că 187 de case au fost avariate, iar şase nu mai pot fi locuite.

Cutremurul a fost simţit în întreaga regiune şi în ţara vecină, Ecuador.

Potrivit postului de radio RPP, seismul a provocat daune la faţada catedralei din capitala de provincie Piura.

În districtul Colan de pe coasta Pacificului s-au înregistrat alunecări de teren.

Citește și : Comisia Europeană cere statelor UE să ajute Lituania în gestionarea valului de mii de migranţi ilegali din Belarus

Preşedintele peruan Pedro Castillo a părăsit parada militară care se desfăşura în capitala Lima pentru marcarea a 200 de ani de la Declaraţia de Independenţă a ţării şi s-a deplasat la Piura, potrivit biroului său de presă.

Peru, care se află pe Cercul de Foc al Pacificului, se confruntă în fiecare an cu aproximativ 100 de cutremure perceptibile de către om.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii evacuați din Liban au ajuns acasă

Moldovenii evacuați din Liban au ajuns acasă Cei unsprezece cetățeni ai Republicii Moldova au ajuns în siguranță la Chișinău după ce au fost evacuați din...

Tavanul unei camere de cămin A CĂZUT peste studenţi

Tavanul unei camere de cămin A CĂZUT peste studenţi Întâmplarea a avut loc la unul dintre căminele universității de Stat din Moldova (USM). Bucata de...

Majoritatea moldovenilor susține aderarea țării la UE și doresc să participe la referendum (sondaj)

Majoritatea moldovenilor susține aderarea țării la UE și doresc să participe la referendum Ponderea cetățenilor care optează pentru vectorul european al Republicii Moldova a crescut...

Forbes: Gazprom devine cea mai neprofitabilă corporație rusă, cu pierderi nete record

Forbes: Gazprom devine cea mai neprofitabilă corporație rusă, cu pierderi nete record Gazprom, gigantul energetic al Rusiei, a raportat o pierdere netă de 6,1 miliarde...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.