Zeci de ţări cer Moscovei să-şi RETRAGĂ imediat trupele de la Zaporojie

Publicat:

Zeci de ţări, precum şi UE, au cerut retragerea imediată a trupelor ruseşti de la centrala nucleară ocupată Zaporojie din Ucraina. ”Staţionarea personalului militar şi a armelor ruseşti la instalaţia nucleară este inacceptabilă”, se arată într-o declaraţie comună citată duminică de agenţia germană de presă DPA, potrivit agerpres.

”Desfăşurarea de personal militar şi armament rusesc la instalaţia nucleară este inacceptabilă şi nu respectă principiile de siguranţă, securitate şi garanţii pe care toţi membrii AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică) s-au angajat să le respecte”, a afirmat grupul de ţări într-o declaraţie comună.


Citeşte şi: Atacatorul lui Salman Rushdie a fost inculpat pentru tentativă de omor şi nu poate fi eliberat pe cauţiune – Black News

”Cerem Federaţiei Ruse să îşi retragă imediat forţele militare şi tot personalul neautorizat de la centrala nucleară Zaporojie, din împrejurimile sale imediate şi din întreaga Ucraină, astfel încât operatorul şi autorităţile ucrainene să îşi poată relua responsabilităţile suverane în cadrul graniţelor Ucrainei recunoscute la nivel internaţional. Acest lucru va permite, de asemenea, AIEA să îşi desfăşoare verificările în conformitate cu obligaţiile de garanţii ale Ucrainei în condiţii de siguranţă şi securitate şi în timp util”, se arată în declaraţie.

Războiul de agresiune neprovocat şi nejustificat al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, o ţară suverană, reprezintă o încălcare gravă a dreptului internaţional, inclusiv a Cartei ONU, se mai spune în document.

Citeşte şi: Rusia confirmă un posibil schimb de prizonieri cu SUA – Black News

Declaraţia, datată 12 august 2022, fost publicată în numele Australiei, Austriei, Belgiei, Bulgariei, Canadei, Croaţiei, Ciprului, Republicii Cehe, Danemarcei, Estoniei, Finlandei, Franţei, Georgiei, Germaniei, Greciei, Ungariei, Irlandei, Islandei, Italiei, Japoniei, Letoniei, Liechtensteinului, Lituaniei, Luxemburgului, Maltei, Muntenegrului, Ţărilor de Jos, Noii Zeelande, Macedoniei de Nord, Norvegiei, Poloniei, Portugaliei, Republicii Coreea, Republicii Moldova, României, Slovaciei, Sloveniei, Spaniei, Suediei, Turciei, Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Statelor Unite ale Americii, precum şi Uniunii Europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Referendum în Ucraina pentru pace? Kliciko avertizează: ‘Ar fi un coșmar, dacă ar trebui să ne luptăm încă doi ani’

Referendum în Ucraina pentru pace? Kliciko avertizează: 'Ar fi un coșmar, dacă ar trebui să ne luptăm încă doi ani' Probabil că Ucraina va fi...

Zelenski cere arme cu rază lungă de acţiune după un atac masiv cu drone şi rachete al Rusiei

Zelenski cere arme cu rază lungă de acţiune după un atac masiv cu drone şi rachete al Rusiei Ucraina are nevoie de arme cu rază...

Zelenski, schimbare de ton în privința planului de pace: ‘Nu totul depinde de noi’

Zelenski, schimbare de ton în privința planului de pace: 'Nu totul depinde de noi' La doi ani și jumătate de la declanșarea războiului, cuvântul „negociere”...

VIDEO – Cum încearcă propaganda rusă să convingă că atacul de la spitalul de copii ‘Okhmatdyt’ din Kiev este FALS

VIDEO - Cum încearcă propaganda rusă să convingă că atacul de la spitalul de copii 'Okhmatdyt' din Kiev este FALS Pe canalele rusești de Telegram...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.