X

Zeci de migranţi, blocaţi pe o navă de salvare timp de 11 zile în apele teritoriale ale Tunisiei

Zeci de migranţi au fost blocaţi pe o navă de salvare timp de 11 zile în apele teritoriale ale Tunisiei după ce autorităţile din această ţară au refuzat să-i debarce pe aceştia într-unul dintre porturile sale, a declarat luni un oficial al Semilunii Roşii tunisiene, relatează DPA, potrivit agerpres.

Migranţii, care au pornit la drum din Libia, au fost luaţi la bord pe 13 iulie în zona de căutare şi salvare din Malta de nava de aprovizionare Sarost 5.

Citește și : Primarul din Toronto, după atacul armat: „Mult prea mulţi oameni poartă arme” în oraş

Ei au fost duşi mai târziu în apele teritoriale ale Tunisiei, unde debarcarea lor a fost blocată de autorităţile de acolo. Practic, migranţii sunt blocaţi din cauza unei dispute dintre Tunisia, Malta şi Italia privind cine ar trebui să-i primească.

“Ne confruntăm cu o mare problemă. Migranţii au fost luaţi din zona de salvare a Maltei, dar până acum nu li s-a dat permisiunea de a intra în portul tunisian Zarzis”, a declarat pentru DPA Monji Slim, un oficial al Semilunii Roşii.

“Migranţii sunt extenuaţi. Este necesară o soluţie imediată”, a spus Slim.

Miercuri, o sursă din armata tunisiană a declarat pentru DPA că ambarcaţiunea s-a aflat în zona de intervenţie a Maltei, în timp ce Malta susţine că porturile tunisiene sunt mai aproape şi ele trebuie să-i primească pe migranţi.

Citește și : Trump cere din nou încheierea anchetei procurorului Mueller privind o posibilă înţelegere între echipa sa de campanie şi Rusia

Autorităţile tunisiene se tem că dacă vor acorda permisiunea navei de a debarca migranţii vor deschide porţile pentru un aflux de refugiaţi şi solicitanţi de azil, în condiţiile în care mai multe ţări europene refuză să-i primească.

Tags: italiaMaltamigrantinavă de salvareTunisia
Categorii: Diaspora