Zelenski a vorbit în faţa parlamentului ceh: Ambiţiile teritoriale ale Rusiei se întind de la Varşovia până la Sofia

Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut miercuri, într-un discurs adresat parlamentului ceh, că ambiţiile teritoriale ale Rusiei se întind de la Varşovia şi până la Sofia, iar pentru ca Rusia să nu poată ataca alte ţări războiul declanşat de aceasta împotriva Ucrainei ”trebuie să se încheie cu victoria” celei din urmă, pentru că acolo ”se duce bătălia pentru viitorul Europei”, consemnează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit agerpres.

”Rusia nu este interesată doar de oraşele noastre Mariupol, Severodoneţk, Harkov şi Kiev. Nu, ambiţiile ei sunt direcţionate către o vastă zonă de la Varşovia până la Sofia”, a spus Zelenski, fără a prezenta vreo dovadă pe care să-şi bazeze această afirmaţie.


Vezi şi: Maduro face o vizită neaşteptată în Qatar – VIDEO – Black News

”La fel ca în trecut, invazia rusă în Ucraina este primul pas de care leadershipul rusesc are nevoie pentru a-şi deschide calea către alte ţări, către cucerirea altor popoare”, a indicat preşedintele ucrainean în discursul prin videoconferinţă în faţa celor două camere ale parlamentului de la Praga.

”Cineva care vrea să ia totul nu se va opri niciodată luând doar o parte din ce doreşte”, şi-a continuat el argumentaţia, în care a menţionat de asemenea că poporul ceh, după ocupaţia nazistă din al Doilea Război Mondial şi decenii de dominaţie sovietică, ştie cum se sfârşesc compromisurile şi ce rezultă din concesiile făcute tiranilor.

Citeşte şi: NATO: Ucraina are nevoie de ‘mai multe arme grele’ – Black News

”Trebuie să oprim tancurile (ruseşti) şi să le ardem, pentru ca niciodată să nu se mai întoarcă la Praga, Brno, Ostrava şi Karlovy Vary”, a mai spus Zelenski, cu referire la invazia Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia în 1968.

El a cerut în acest discurs consolidarea sancţiunilor împotriva Rusiei şi a insistat ca Ucraina să primească statutul de ţară candidată la UE. Republica Cehă, care preia la 1 iulie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a stabilit deja că una din priorităţile sale este ca Ucraina să primească acest statut, conform unei declaraţii date de premierul ceh Petr Fiala înaintea discursului preşedintelui ucrainean.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC)

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC) Pe linia frontului, soldații ucraineni folosesc un termen dur pentru a...

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.