X

Zelenski: Agresiunea Rusiei este îndreptată împotriva întregii Europe

Invazia Rusiei din Ucraina şi atacurile sale de mare amploare împotriva infrastructurii critice ucrainene provoacă suferinţă nu numai în Ucraina, ci şi în restul Europei, a declarat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-o intervenţie prin videoconferinţă la un forum internaţional desfăşurat în oraşul lituanian Kaunas, potrivit EFE, scrie agerpres

“Milioane de persoane din Ucraina au rămas fără hrană sau electricitate din cauza acţiunilor Rusiei. Şi nu este vorba doar de milioane de ucraineni, ci şi de milioane de europeni care suferă, de asemenea, din cauza acestei agresiuni. Agresiunea Rusiei este îndreptată împotriva întregii Europe”, a afirmat Zelenski în cadrul forumului “Ideea de Europă” (“Idea of Europe”.)

Citește și: FRIGUL IERNII, noua armă a lui Vladimir Putin în războiul din Ucraina

Discursul lui Zelenski survine după ce Republica Moldova, ţară vecină cu Ucraina şi a cărei reţea electrică este conectată la cea ucraineană, a suferit întreruperi masive de curent electric din cauza daunelor provocate de bombardamentele intense ruseşti asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.

El s-a adresat unei reuniuni la care au participat preşedinţii Letoniei, Egils Levits, Lituaniei, Gitanas Nauseda, Poloniei, Andrzej Duda, şi României, Klaus Iohannis.

Potrivit media locale, preşedintele Lituaniei a declarat că sancţiunile împotriva Rusiei “nu au dat o lovitură economiei ruse, care pare să funcţioneze în continuare”. “De aceea, solicităm Comisiei Europene să evalueze periodic situaţia şi să vadă cum funcţionează sancţiunile şi, dacă este necesar, să le modifice şi să le înăsprească”, a afirmat Gitanas Nauseda.

Preşedintele lituanian a avertizat că ar fi o gravă eroare ca după război să se revină la relaţii cu Rusia de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, în ideea că această ţară a devenit un partener stabil.

“Nu trebuie să uităm acest război şi consecinţele sale până când regimul rus nu se va schimba. Acesta este un regim criminal şi trebuie să îşi asume întreaga responsabilitate pentru acest război”, a declarat el.

Şeful statului leton a afirmat la rândul său că “centrul de greutate al politicii europene se deplasează în prezent spre est, unde ţările participante la formatul Bucureşti 9 (B9) sau flancul estic al NATO joacă un rol important în cadrul războiului provocat de Rusia”.

Citește și: Parlamentul Franţei sistează dezbaterea privind interzicerea coridelor

Liderii celor două state baltice şi preşedintele Poloniei s-au alăturat apoi lui Klaus Iohannis într-o declaraţie comună care, printre altele, solicită continuarea sprijinului militar şi economic pentru Ucraina şi afirmă: “Asigurăm că vom continua să lucrăm cu hotărâre pentru a ajuta împreună Republica Moldova să se integreze cu succes în Europa”, notează EFE.

Declaraţia exprimă, de asemenea, sprijinul pentru acordarea statutului de candidat la aderarea la Uniunea Europeană pentru Georgia, conform agenţiei de presă menţionate.

Tags: republica moldovaucrainaVolodimir Zelenski
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina