Zelenski anunţă că reprezentanţi ucraineni se vor afla miercuri la Londra pentru discuţii privind conflictul din Ucraina

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că reprezentanţi ucraineni se vor afla miercuri la Londra pentru discuţii menite să asigure o “încetare necondiţionată a focului” cu Rusia şi apoi o “pace reală şi durabilă”, relatează AFP.

“Miercuri, reprezentanţii noştri vor fi la Londra. Ucraina, Regatul Unit, Franţa şi Statele Unite sunt pregătite să meargă înainte într-un mod cât mai constructiv posibil”, a declarat el pe reţelele de socializare după ce a discutat la telefon cu premierul britanic Keir Starmer, potrivit stiripesurse.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

O întâlnire cu reprezentanţii acestor ţări era prevăzută săptămâna aceasta în capitala britanică, fără ca data să fi fost deocamdată anunţată oficial.

Săptămâna trecută, reprezentanţi ucraineni, americani, francezi şi britanici s-au întâlnit la Paris, o premieră în acest format, într-un moment în care negocierile pentru încetarea focului iniţiate de Washington stagnează şi europenii vor să-şi impună vocea, notează AFP.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Tags: ucrainaZelenski
Externe