Zelenski anunţă candidatura la Patrimoniul Mondial al UNESCO a centrului istoric al oraşului Odessa

Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi candidatura la Patrimoniul Mondial al UNESCO a centrului istoric al oraşului Odessa, renumit pentru arhitectura sa şi “ţintă a bombardamentelor ruseşti”, relatează AFP, potrivit agerpres.  

În cadrul Consiliului executiv al UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură), Zelenski s-a adresat într-un mesaj video celor 58 de state membre ale Consiliului pentru oficializarea acestei candidaturi.


Citește și : Airbus şi Air France compar în justiţie în legătură cu tragedia cursei Rio-Paris din 2009

Odesa, un oraş-port la Marea Neagră, renumit în special pentru scările monumentale şi centrul său istoric, este un punct strategic în acest conflict, fiind bombardat de mai multe ori de forţele ruse.

“Trebuie să trimitem un semnal clar că lumea nu va închide ochii la distrugerea istoriei noastre comune, a culturii noastre comune, a moştenirii noastre comune”, a spus preşedintele ucrainean. “Una dintre etape ar trebui să fie conservarea centrului istoric al Odesei – un oraş frumos, un port important la Marea Neagră şi o sursă de cultură pentru milioane de oameni din diferite ţări”.

“Zelenski a explicat că a trimis dosarul de candidatură către UNESCO – al cărui sediu este la Paris. “Odesa, ca toate celelalte oraşe din Ucraina, este ţinta bombardamentelor ruseşti. Vă rugăm, susţineţi Odesa! Arătaţi chiar la nivelul UNESCO că teroarea rusă trebuie să înceteze”, a îndemnat el.

Citește și : Antonio Guterres cere desfăşurarea unei forţe armate internaţionale în Haiti

 

“540 este numărul total de obiecte din patrimoniul cultural, instituţii culturale şi monumente religioase avariate de bombardamentele ruseşti în Ucraina de la începutul războiului declanşat la 24 februarie”, a denunţat preşedintele ucrainean.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului Washingtonul a răspuns joi solicitării...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.