
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, joi, că armata ucraineană intenţionează să intensifice operaţiunile de eliberare a regiunii Herson, unul dintre teritoriile anexate recent în mod unilateral de Rusia, informează mediafax.
Ruşii vor fi asediaţi dacă vor rămâne acolo, “cunosc această problemă, ştiu că situaţia este periculoasă”, a declarat Zelenski într-un interviu acordat cotidianului Corriere della Sera.
Citește și: Kremlinul acuză Ucraina că a primit ORDIN de la americani să se retragă de la negocieri
Liderul de la Kiev a explicat că operaţiunile militare în Herson sunt “dificile”, din cauza riscului pierderilor de vieţi omeneşti. “Pentru Rusia, nu contează câţi oameni vor fi morţi mâine, dar pentru noi este important, nu putem pur şi simplu să împingem oamenii să meargă să moară acolo”, a subliniat Zelenski, denunţând, potrivit CNN, campania în sensul dezinformării practicată de Rusia în zonele ocupate.
Administraţia de la Kiev a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că deţine controlul asupra a 88 de localităţi din regiunea Herson, în urma confruntărilor cu forţele militare ruse.
Citește și: Guvernul german spune că ambele conducte ale Nord Stream 2 au fost afectate de explozii