Zelenski cere implicarea lui Orban în organizarea unui al doilea ‘summit pentru pace’

Publicat:

Zelenski cere implicarea lui Orban în organizarea unui al doilea ‘summit pentru pace’

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul ungar Viktor Orban au avut marţi o întâlnire inedită la Kiev, marcată de cordialitate după numeroasele momente de tensiune bilaterală şi axată pe iniţiativele propuse de ambele părţi pentru a avansa pe o cale diplomatică spre încheierea războiului provocat de invazia rusă asupra Ucrainei, consemnează agenţiile de presă EFE şi MTI.

După ce i-a mulţumit pentru prima vizită pe care o efectuează în Ucraina de la începutul războiului şi pentru că a ales Kievul în prima sa deplasare externă după ce Ungaria a preluat luni preşedinţia semestrială a Consiliului UE, Zelenski i-a spus lui Orban că mizează pe “leadership-ul” ungar pentru organizarea “în lunile următoare” a unui al doilea “summit pentru pace”, după reuniunea internaţională desfăşurată în Elveţia pe 15-16 iunie, potrivit stiripesurse.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Acea reuniune, organizată la cererea Ucrainei şi denumită “summit pentru pace”, a avut ca obiectiv obţinerea de către Kiev a unui sprijin internaţional cât mai larg pentru “formula de pace” enunţată de preşedintele Zelenski în toamna anului 2022, un document în zece puncte care cere retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, restabilirea frontierelor Ucrainei recunoscute internaţional şi crearea unui tribunal internaţional pentru judecarea crimelor de război ruseşti, puncte respinse de Moscova, care a cerut Kievului să recunoască “noile realităţi de pe teren”, respectiv pierderea Crimeei şi a celorlalte teritorii ucrainene ocupate de Rusia.

La solicitarea Kievului, Rusia nu a fost invitată la conferinţa care a avut loc în Elveţia, iar China a refuzat să participe, în condiţiile absenţei Rusiei. Respectiva reuniune, descrisă de Moscova drept inutilă în lipsa ei, s-a încheiat cu o declaraţie finală ce menţionează că “dialogul între toate părţile” şi respectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei reprezintă calea de urmat pentru a pune capăt războiului declanşat de Rusia, solicitând totodată măsuri umanitare şi pentru asigurarea securităţii alimentare şi a centralelor nucleare. Declaraţia a fost semnată de 78 de ţări şi patru instituţii europene, dar mai multe puteri emergente au refuzat să o semneze, printre acestea numărându-se Brazilia, India, Indonezia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite sau Africa de Sud.

Oficiali de la Kiev au semnalat recent că Rusia ar putea fi invitată la următoarea ediţie a “summitului pentru pace” impulsionat de Kiev, iar preşedintele Zelenski a declarat săptămâna trecută că Ucraina va pregăti până la sfârşitul acestui an un plan de pace detaliat care să poată fi prezentat Moscovei după ce documentul va primi sprijinul aliaţilor Kievului.

Mesajul lui Zelenski către Orban de a se implica în organizarea unei conferinţe de continuare a celei desfăşurate în Elveţia sugerează că Ucraina este pregătită să conteze pe Ungaria ca facilitator al unui proces diplomatic în care de data aceasta să participe şi Rusia.

Vorbind pe un ton conciliant la o conferinţă de presă comună cu Zelenski, Orban şi-a declarat aprecierea faţă de iniţiativele acestuia pentru pace, dar a avertizat că ar putea trece mult timp până la materializarea lor, motiv pentru care i-a propus să ia în calcul o încetare a focului de comun acord cu Rusia care să permită avansarea mai rapidă în procesul de pace.

“Căile diplomaţiei internaţionale sunt lente şi complicate (…) I-am cerut domnului preşedinte (Zelenski) să se gândească la posibilitatea de merge pe o cale oarecum diferită, de a face o pauză, de a înceta focul şi apoi de a începe, de a continua negocierile”, iar aceasta să fie “o încetare a focului legată de un termen limită (pentru încheierea unui acord), întrucât aceasta ar putea accelera ritmul negocierilor”, a argumentat premierul ungar, care a susţinut de la începutul războiului ideea negocierilor şi s-a opus furnizării de arme către Ucraina.

Pe lângă posibilii paşi către sfârşitul acestui război, cei doi lideri au abordat de asemenea teme spinoase în relaţiile bilaterale dintre ţările lor, mai ales cea a drepturilor minorităţii maghiare din Transcarpatia.

Orban a spus că a venit la Kiev de asemenea pentru a obţine progrese în aceste relaţii şi a descris discuţiile cu Zelenski drept constructive. “Încercăm să lăsăm în urmă discuţiile din trecut şi să ne concentrăm pe viitor”, a indicat premierul ungar, adăugând că vizita sa la Kiev a fost mult timp întârziată din cauza multitudinii problemelor care au nevoie de soluţionare.

El şi-a manifestat în acest sens dorinţa de a semna cu Ucraina un acord cuprinzător de cooperare, după modelul acordurilor de acest fel încheiate de Ungaria cu toţi ceilalţi vecini ai săi, idee agreată de Zelenski, care a precizat că este vorba despre “comerţ, cooperare transfrontalieră, infrastructuri şi energie”.

Citește și: Moldova îşi trimite militarii în Somalia

“Conţinutul dialogului nostru de astăzi asupra tuturor acestor chestiuni poate servi drept fundament pentru un nou acord bilateral între ţările noastre care să reglementeze toate relaţiile noastre”, a spus preşedintele ucrainean.

Acesta din urma i-a propus premierului ungar crearea unei şcoli în Ungaria pentru copiii refugiaţi ucraineni şi care să fie finanţată de guvernul de la Budapesta, solicitare acceptată de Orban. Ungaria va finanţa şcolile “şi va crea atâtea câte sunt necesare. Dacă este nevoie de una, atunci va fi una, dacă este nevoie de zece, vor fi zece”, a asigurat premierul ungar, care a mai spus că, în ce priveşte situaţia minorităţii maghiare din Ucraina, vede şanse de progres în urma întrevederii sale cu Zelenski.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress Comisia Europeană este pe punctul de a pune în aplicare tarife pentru...

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa Ministerul Mediului a dezvăluit recent descoperirea unei fraude de proporții în cadrul Ocolului...

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia Echipa pompierilor de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI se...

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: ‘Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova’

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: 'Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova' Mai mulți deputaţi şi reprezentanţi din regiunea transnistreană...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.