Zelenski cere Norvegiei să suplimenteze livrările energetice către Ucraina şi Uniunea Europeană

Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut miercuri Norvegiei, al doilea furnizor de gaz natural al Europei, după Rusia, să suplimenteze livrările energetice către ţara sa şi Uniunea Europeană, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Puteţi aduce o contribuţie decisivă la securitatea energetică a Europei furnizând resursele necesare ţărilor Uniunii Europene şi Ucrainei’, le-a transmis el, într-un discurs prin videconferinţă, deputaţilor şi miniştrilor norvegieni, care l-au aplaudat apoi îndelung în picioare.


Citește și : ONU a numit trei experţi care să investigheze crimele de război din Ucraina

‘Am intrat deja în discuţii în privinţa furnizării a în jur de 5 miliarde de m3 de gaz pentru viitorul sezon rece’, a adăugat el în discursul către Storting, parlamentul monocameral de la Oslo.

Anterior conflictului din Ucraina, Norvegia acoperea între 20 şi 25% din necesarul de gaz al UE şi al Marii Britanii, faţă de 40-45% cât revenea gazului din Rusia, un furnizor de care UE încearcă acum să-şi reducă dependenţa.

În ce o priveşte, Norvegia a luat măsuri pentru a menţine producţia de gaz la nivel maxim în cursul verii, o perioadă în care în general se fac lucrări de mentenanţă la platformele marine.

‘Livrăm la maximum’, a repetat prim-ministrul Jonas Gahr Store, miercuri la postul de radio NRK.

Pe de altă parte, Zelenski şi-a reiterat apelul la interzicerea escalelor navelor ruseşti în Europa.

‘Uniunea Europeană şi, sper, Norvegia de asemenea trebuie să instituie o interdicţie pentru navele ruseşti de a utiliza porturile lumii libere’, a spus Zelenski, îmbrăcat cu o cămaşă de culoare kaki.

‘În acest moment, când (ruşii) blochează porturile noastre, nu ar trebui să aibă dreptul să utilizeze porturile lumii libere’, a afirmat el.

Ca în fiecare din intervenţiile la distanţă în ţările occidentale, el a cerut mai multe arme, menţionând rachete antinavă, sisteme antitanc şi antiaeriene.

Citește și : O fabrică de bere din Ucraina produce acum cocteiluri Molotov

În aceeaşi zi, Norvegia a anunţat că a livrat Ucrainei încă 2.000 de arme antitanc M72, ce se adaugă unui număr comparabil de astfel de arme trimise deja la scurt timp după declanşarea invaziei ruse.

Oslo a mai anunţat acordarea, prin intermediul Băncii Mondiale, a 20 milioane de euro pentru finanţarea serviciilor guvernului ucrainean, mai ales pentru plata salariilor personalului din sănătate, educaţie şi ale funcţionarilor, precum şi a pensiilor şi ajutoarelor sociale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri Rusia și Ucraina ar urma să schimbe 180 de prizonieri în cadrul unui acord facilitat de...

Rusia și-a retras și ultima navă militară pe care o mai avea în Crimeea. Flota rusă „a pierdut controlul asupra Mării Negre”

Rusia și-a retras și ultima navă militară pe care o mai avea în Crimeea. Flota rusă „a pierdut controlul asupra Mării Negre” Rusia și-a retras...

14 localități ruse de la graniță restricționează accesul populației din cauza bombardamentelor ucrainene

14 localități ruse de la graniță restricționează accesul populației din cauza bombardamentelor ucrainene Regiunea rusă Belgorod va restricţiona, începând din 23 iulie, accesul în 14...

Viktor Medvedciuk i-a trimis o scrisoare lui Trump în care dă vina pe Ucraina pentru tentativa de asasinat

Viktor Medvedciuk i-a trimis o scrisoare lui Trump în care dă vina pe Ucraina pentru tentativa de asasinat Fostul deputat ucrainean prorus Viktor Medvedciuk i-a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.