Zelenski îi propune lui Elon Musk să vină în Ucraina
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat miercuri controversatul plan de pace propus de Elon Musk pentru a pune capăt ofensivei Rusiei în Ucraina, invitându-l pe miliardarul american să vină în ţara sa devastată de război, transmite AFP, potrivit agerpres.
Elon Musk a stârnit controverse pe Twitter în octombrie cu o propunere de plan de pace între Kiev şi Moscova. Miliardarul american a sugerat în special ca Peninsula Crimeea să rămână parte integrantă a Rusiei, dar şi organizarea de noi referendumuri sub supravegherea ONU în regiunile ucrainene anexate de ruşi, precum şi statutul de ţară neutră pentru Ucraina.
La un eveniment organizat de The New York Times, preşedintele Zelenski a părut să ia în derâdere propunerea miliardarului american, spunând că acesta ar trebui să vină în Ucraina.
“Cred că, fie cineva are influenţă asupra lui, fie trage singur concluzii”, a declarat Zelenski într-o conferinţă video cu ocazia DealBook New York Times.
“Dacă vrei să înţelegi ce a făcut Rusia aici, vino în Ucraina şi vei vedea totul singur”, a spus Zelenski.”Şi apoi îmi vei spune cum să pun capăt acestui război, cine l-a declanşat şi când se poate termina.”
Let’s try this then: the will of the people who live in the Donbas & Crimea should decide whether they’re part of Russia or Ukraine
Preşedintele Vladimir Putin a trimis trupe în Ucraina pe 24 februarie, susţinând că scopul acestei ofensive este “denazificarea” acestei ţări pro-occidentale. Liderul de la Kremlin a cerut Ucrainei să înceteze ostilităţile şi să negocieze după ce a ordonat o mobilizare parţială pentru a-şi consolida forţele pe teren. Preşedintele Zelenski a spus că nu va negocia niciodată cu Rusia cât timp Putin va fi la putere.
This post was last modified on 01/12/2022 10:01 10:01