X

Zelenski înlocuiește mai mulţi responsabili de rang înalt de la vârful armatei şi al serviciilor de informaţii

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a provocat o surpriză generală, înlocuind pe neaşteptate miercuri mai mulţi responsabili de rang înalt de la vârful armatei şi al serviciilor de informaţii, fără niciun motiv aparent, relatează joi agenţia de presă DPA, potrivit agerpres

Decrete privind revocarea din funcţie a comandantului operaţiunii militare din estul Ucrainei, a şefului Statului Major General şi a şefului Forţelor aeriene au fost emise miercuri seara, împreună cu decretele de numire a înlocuitorilor acestora în fiecare post.

Citește și : Comisia Europeană a semnat un contract de achiziţie a unui tratament cu anticorpi monoclonali împotriva COVID-19

Tot în aceeaşi zi, fusese demis comandantul-şef al armatei ucrainene, Ruslan Homceak, care a fost numit prim-secretar adjunct al Consiliului pentru securitate naţională, un organism consultativ.

Săptămâna trecută, Zelenski a procedat la înlocuirea mai multor responsabili de la conducerea serviciilor de informaţii, între care se numără şi şeful Serviciului de Informaţii Externe.

Unul dintre motivele invocate de preşedinţia de la Kiev este că această remaniere este destinată să permită diferitelor agenţii de securitate ucrainene să conlucreze mai eficient.

Această rotaţie de cadre de la vârful armatei şi serviciilor de informaţii a fost precedată de demisia la mijlocul lunii iulie a ministrului de interne ucrainean, Arsen Avakov, pe care Zelenski îl moştenise de la predecesorul său Petro Poroşenko. Numeroşi observatori ucraineani au spus că Avakov a fost constrâns de Zelenski să demisioneze. În locul său a fost numit Denis Monastârski, membru al partidului proprezidenţial ‘Slujitorul poporului’.

Citește și : Un minor palestinian, împuşcat mortal de soldaţi israelieni în Cisiordania ocupată

Remanierea la nivelul instituţiilor de forţă din Ucraina are loc în condiţiile în care trupele guvernamentele ucrainene luptă împotriva rebelilor separatişti proruşi din regiunile estice Doneţk şi Lugansk din 2014, un conflict soldat cu cel puţin 13.000 de morţi până în prezent, potrivit ONU. Planul de pace mediat la nivel internaţional pentru regiunea Donbas este de mai mult timp în impas, notează DPA.

Tags: Denis MonastârskikievONURuslan HomceakVolodimir Zelenski
Categorii: Diaspora