Zelenski, invitat la summitul UE-Ucraina convocat pentru 3 februarie anul viitor

Publicat:

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski vor participa pe 3 februarie anul viitor la un summit UE-Ucraina, a anunţat joi un purtător de cuvânt al blocului comunitar, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Locul desfăşurării reuniunii la nivel înalt nu a fost deocamdată decis.


Citește și : Macron spune lucrurilor pe nume: Intrarea Ucrainei în NATO este puţin probabilă

”Pot confirma că summitul UE-Ucraina va avea loc în 3 februarie şi că există o invitaţie deschisă adresată preşedintelui Zelenski de a vizita Bruxellesul”, a declarat Barend Leyts, purtător de cuvânt al preşedintelui Consiliului European, Charles Michel.

Leyts a precizat că invitaţia adresată preşedintelui Ucrainei de a face o vizită la Bruxelles nu înseamnă că acest oraş va găzdui summitul UE-Ucraina.

Oficialităţi europene au spus că principalul subiect de pe agenda summitului va fi probabil modalitatea în care Uniunea Europeană poate continua să sprijine Ucraina împotriva Rusiei. De asemenea, liderii statelor membre ar urma să evalueze progresele Ucrainei pe calea integrării europene.

De la declanşarea invaziei ruse contra Ucrainei, Volodimir Zelenski a apărut constant prin videoconferinţă la summiturile UE. Prima sa vizită externă de la începerea războiului a fost efectuată miercuri, la Washington.

Citește și :  Zelenski a ajuns în Congresul Statelor Unite (VIDEO): ‘Banii voştri nu sunt caritate’

Rusia a lansat în 24 februarie o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că desfăşoară o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi pentru protejarea populaţiei rusofone din Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Referendum în Ucraina pentru pace? Kliciko avertizează: ‘Ar fi un coșmar, dacă ar trebui să ne luptăm încă doi ani’

Referendum în Ucraina pentru pace? Kliciko avertizează: 'Ar fi un coșmar, dacă ar trebui să ne luptăm încă doi ani' Probabil că Ucraina va fi...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.