X

Zelenski nu este supărat că Biden l-a numit ‘preşedintele Putin’: ‘Este o eroare. Putem uita anumite erori’

Zelenski nu este supărat că Biden l-a numit ‘preşedintele Putin’: ‘Este o eroare. Putem uita anumite erori’

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu este supărat pe președintele american Joe Biden care l-a numit „preşedintele Putin” la summitul NATO de la Washington.

„Este o eroare. Cred că Statele Unite i-au susţinut mult pe ucraineni. Putem uita anumite erori, cred că este cazul şi acum”, a declarat şeful statului ucrainean într-o conferinţă de presă pe aeroportul Shannon, din vestul Irlandei, potrivit Agerpres.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Președintele SUA, Joe Biden, l-a prezentat din greşeală, joi, la summitul NATO la Washington, pe Zelenski drept „preşedintele Putin”.

„Şi acum doresc să îi dau cuvântul preşedintelui Ucrainei, care este pe cât de curajos, pe atât de hotărât. Doamnelor şi domnilor, preşedintele Putin”, a declarat Biden.

Președintele SUA s-a îndepărtat de microfon, după care şi-a dat seama de eroarea comisă şi a revenit imediat: „El îl va învinge pe preşedintele Putin. Preşedintele Zelenski. Sunt atât de concentrat pe înfrângerea lui Putin”.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

 

Tags: BidenPutinZelenski
Externe