Zelenski nu-şi imaginează să facă parte din ‘Consiliul Păcii’ lui Trump, dacă Rusia face parte din el

Ucraina a fost invitată să participe la ”Consiliul Păcii” propus de către Donald Trump, anunţă marţi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Le Monde.

Însă este ”foarte dificil să ne imaginăm cum putem ne aflăm împreună cu Rusia în orice fel de consiliu”, subliniază el, potrivit stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova

Preşedintele ucrainean a făcut aceste declaraţii presei pe WhatsApp.

Volodimir Zelenski a anunţat că se va duce la Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos numai pentru a semna un acord cu Statele Unite privind garanţii de securitate şi dezvoltarea economică a ţării sale.

El urma să participe la WEF marţi, în staţiunea de schi Grisons, însă a decis să rămână la Kiev în urma unor bombardamente ruseşti intensive în noaptea de luni spre marţi.

”Ucraina este pregătită să se întâlnească cu toţi partenerii săi, cu condiţia ca aceste întâlniri să contribuie la protejarea vieţilor şi să garanteze securitatea şi ca ele să fie cu adevărat eficiente”, a scris el ulterior pe Telegram.

”Echipa noastră a pregătit tot ceea ce este necesar pentru ca să putem semna, cu Statele Unite, documente referitoare la garanţii de securitate şi la reconstrucţia Ucrainei”, a precizat el.

Pe de altă parte, delegaţia ucraineană prezentă la WEF s-a întâlnit, marţi dimineaţa, cu consilierii francez, german şi britanic în domeniul securităţii naţionale, a anunţat ulterior şeful delegaţiei, Rustem Umerov.

”Ne-am armonizat abordările în privinţa garanţiilor de securitate şi ne-am continuat activitatea diplomatică”, a anunţat pe Telegram Rustem Umerov.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

”Alte reuniuni cu partenerii noştri sunt prevăzute în curând în vederea discutării garanţiilor de securitate, dezvoltării economice şi reconstrucţiei Ucrainei”, a adăugat el.

Umerov a participat, în acest weekend, la o nouă rundă de negocieri cu emisari americani.

După două zile de discuţii în Florida, cele două părţi au convenit, potrivit lui Umerov, să le continue la Davos.

This post was last modified on 20/01/2026 20:07 20:07

Tags: Zelenski
Externe