X

Zelenski promite ‘o ripostă puternică’ după tentativa de asasinat care l-a vizat pe unul dintre consilierii săi

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat, miercuri, că va avea “o ripostă puternică” faţă de tentativa de asasinat care l-a vizat pe unul dintre consilierii săi, informează agenţia Reuters, informează mediafax.

Maşina cu care se deplasa consilierul prezidenţial Serhiy Shefir, prieten cu preşedintele Volodimir Zelenski, a fost atacată miercuri, la periferia oraşului Kiev, cu arme automate. Consilierul a scăpat nevătămat, dar şoferul acestuia a fost rănit şi este în stare gravă.

Citește și : Emiratele Arabe Unite relaxează restricţiile privind obligativitatea măştii

Autorităţile încearcă să afle motivul atacului şi să îi prindă pe atacatori. “Scopul acestui atac nu a fost să sperie pe cineva, ci a fost uciderea cuiva”, a declarat Denys Monastyrsky, ministrul de Interne de la Kiev, citat de agenţia Reuters.

Aflat la reuniunea Adunării Generale ONU, în oraşul american New York, preşedintele Volodimir Zelenski, a promis “o ripostă puternică”.

“Încă nu ştiu cine se află în spatele acestui atac. Dar a-mi transmite mie un mesaj prin împuşcarea prietenului meu este un semn de slăbiciune”, a afirmat Volodimir Zelenski.

Consilierul Serhiy Shefir, în vârstă de 57 de ani, a declarat că atacul care l-a vizat pare a fi o tentativă de intimidare a preşedintelui. “Dar nu cred că acest lucru îl va speria pe preşedinte”, a subliniat Shefir.

Citește și : Chinezii trimit o femeie să lucreze la staţia lor spaţială

Mykhailo Podolyak, un alt consilier prezidenţial, a declarat că atacul ar putea fi rezultatul campaniei preşedintelui împotriva oligarhilor.

Unii politicieni ucraineni nu au exclus posibilitatea implicării Rusiei. Însă Administraţia Vladimir Putin a respins imediat orice implicare. “Sugestiile privind implicarea Rusiei nu au nicio legătură cu realitatea”, a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Tags: new yorkONUSerhiy ShefirVolodimir Zelenski
Categorii: Diaspora