X

Zelenski promulgă reforma procesului de selecţie pentru Curtea Constituţională

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a ratificat un amendament care modifică procesul de selecţie a judecătorilor Curţii Constituţionale din Ucraina în conformitate cu recomandările Comisiei Europene (CE), a anunţat vineri Parlamentul ucrainean pe site-ul său, transmite EFE.

“Legea adoptată conţine o prevedere prin care se întăreşte rolul reprezentanţilor internaţionali în procesul de selecţie”, a explicat deputatul Iaroslav Zelezniak pe canalul său Telegram, potrivit agerpres.

Citește și : LOVITURĂ de TEATRU! Un general ucrainean a fost condamnat pentru înaltă trădare

Zelenski a declarat joi, într-un discurs, că reforma “garantează selecţia transparentă, profesionistă şi onestă” a judecătorilor Curţii, un organism implicat în numeroase controverse şi scandaluri de corupţie.

“Statul nostru este cu un pas mai aproape de aderarea la Uniunea Europeană”, a adăugat preşedintele.

Legea aprobată corespunde uneia dintre cele şapte recomandări înaintate de CE ca o condiţie prealabilă pentru deschiderea negocierilor care să conducă la aderarea Kievului la UE.

Aceasta prevede ca un grup de şase experţi – trei reprezentanţi ai guvernului ucrainean şi trei experţi străini – să evalueze integritatea şi competenţele magistraţilor candidaţi să facă parte din tribunalul în cauză.

Citește și : Șeful Termoelectrica, despre faptul că ar fi omul Kremlinului: Mă face puțin să zâmbesc

Preşedinţia Curţii Constituţionale ucrainene este vacantă de la destituirea lui Aleksandr Tupiţki în 2020, după ce Curtea a calificat drept neconstituţionale anumite legi anticorupţie promovate de Zelenski.

Tupiţki, care era urmărit penal pentru “infracţiuni împotriva justiţiei”, a fugit din Ucraina în martie anul trecut şi de atunci este dat în căutare.

Tags: ceparlamentucrainauniunea europeanaZelenski
Categorii: Război in Ucraina