Zelenski se va adresa Consiliului de Securitate al ONU

Zelenski se va adresa Consiliului de Securitate al ONU

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va susține marțea viitoare un discurs în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, în contextul Adunării Generale.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se va adresa marți, 24 septembrie, Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, într-o ședință dedicată războiului din țara sa, scrie Reuters, potrivit stiripesurse.

Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

Deși Adunarea Generală a condamnat invazia și a cerut retragerea trupelor ruse, Consiliul de Securitate a fost blocat din cauza dreptului de veto exercitat de Rusia, unul dintre membrii permanenți.

Vizita lui Zelenski în Statele Unite vine într-un moment critic al războiului, în condițiile în care forțele ruse continuă să avanseze în estul Ucrainei, în ciuda unei incursiuni surprinzătoare a trupelor ucrainene în regiunea Kursk. În timpul acestei călătorii, Zelenski intenționează să-i prezinte „planul de victorie” președintelui american Joe Biden.

Ședința Consiliului de Securitate de marți a fost cerută de Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Japonia, Coreea de Sud și Malta, conform diplomaților.

Citește și: La scrutinele din 20 octombrie, peste hotare vor fi deschise 234 de secții de vot

This post was last modified on 18/09/2024 20:49 20:49

Tags: ONUZelenski
Externe