Zelenski speră în ‘rezultate’ după întâlnirea ‘simbolică’ avută cu Trump

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că se aşteaptă la ”rezultate” după întâlnirea ”simbolică” avută cu omologul său american Donald Trump înaintea funeraliilor Papei Francisc, transmite AFP.

”O bună reuniune. Am discutat mult faţă în faţă. Sper că vom obţine rezultate privind toate punctele abordate”, a indicat Zelenski pe social media, subliniind că doreşte o ”încetare a focului totală şi necondiţionată” în Ucraina, potrivit stiripesurse.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

”O reuniune foarte simbolică care ar putea deveni istorică dacă ajungem la rezultate comune”, a adăugat liderul de la Kiev.

AFP a precizat că liderul de la Casa Albă a părăsit Roma la scurt timp după încheierea funeraliilor Papei Francisc.

Potrivit dpa, întâlnirea Zelenski-Trump a durat 15 minute şi a avut loc în Bazilica Sfântul Petru.

O imagine difuzată de presă îi arată pe cei doi preşedinţi stând pe scaune unul în faţa celuilalt, aceasta fiind prima lor întâlnire în persoană după întrevederea istorică din februarie din Biroul Oval.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

BBC a relatat că întâlnirea a fost caracterizată drept ”foarte productivă” de directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung, în timp ce Andrii Iermak, şeful de cabinet al preşedintelui Zelenski, a descris-o ca fiind ”constructivă”.

Tags: Zelenski
Externe