Zelenski spune că Ucraina îşi consolidează forţele în estul ţării, pentru a opune rezistenţă avansării trupelor ruse

Publicat:

Zelenski spune că Ucraina îşi consolidează forţele în estul ţării, pentru a opune rezistenţă avansării trupelor ruse

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că forţele sale au înţeles ce încearcă Moscova să facă pe frontul din Pokrovsk, în estul Ucrainei, unde trupele ruse avansează, iar Kievul îşi consolidează forţele în consecinţă, în timp ce îşi continuă operaţiunea din regiunea rusă Kursk.

În discursul său video de miercuri seară, Zelenski a îndemnat, pe de altă parte, partenerii Kievului să respecte calendarul convenit pentru furnizarea de muniţii armatei ucrainene, potrivit stiripesurse.


Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

El a declarat că atacul lansat de Ucraina asupra regiunii ruse Kursk la 6 august continuă şi că forţele sale controlează unele zone, dar nu a oferit alte detalii.

„Înţelegem mişcările inamicului (la Pokrovsk – n.r.) şi ne întărim. Am verificat aprovizionarea cu muniţie. Este foarte important ca partenerii noştri să îşi îndeplinească efectiv obligaţiile. Pentru fiecare pachet, pentru toate acordurile noastre. Acest lucru este fundamental pentru apărare. Operaţiunea noastră în regiunea Kursk – activitatea noastră de luptă este în curs de desfăşurare şi se iau măsuri. Controlăm anumite zone. Şi le mulţumesc tuturor băieţilor noştri, tuturor unităţilor pentru alimentarea în continuare a fondului de schimb (prin luarea de prizonieri de război – n.r.)”, a declarat Zelenski.

El a mai spus că guvernul şi parlamentul pregătesc anumite decizii „pentru a sprijini forţele de apărare” şi activitatea economică din ţară, dar detaliile vor fi date atunci când vor fi pregătite proiectele de decizie relevante.

Pe de altă parte, Zelenski a lansat din nou către aliaţi un apel insistent pentru finanţare, referindu-se la planul G7 de folosire a veniturilor generate de activele ruseşti îngheţate.
„În plus, astăzi am discutat despre colaborarea noastră cu partenerii noştri pentru a aduce soluţii reale pentru cele 50 de miliarde de dolari promise din activele ruseşti îngheţate. Au existat multe declaraţii politice din partea partenerilor noştri. Există încă multe declaraţii pe această temă. Dar avem nevoie de un mecanism real. Avem nevoie ca veniturile din activele agresorului să fie utilizate pentru a ne ajuta să ne apărăm împotriva agresorului – pentru a face lucrurile să funcţioneze pentru Ucraina şi ucraineni în următoarele luni. Discuţiile relevante au durat prea mult timp şi, în sfârşit, avem nevoie de decizii”, a insistat preşedintele Ucrainei.

Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

În discursul său adresat compatrioţilor, Zelenski a anunţat că a vorbit cu Patriarhul Bartolomeu al Bisericii Ortodoxe. Discuţia intervine după ce Ucraina a scos în afara legii, săptămâna aceasta, Biserica Ortodoxă care ţinea de Patriarhia Moscovei. „Am vorbit cu Patriarhul Bartolomeu. I-am mulţumit pentru sprijinul acordat Ucrainei şi ucrainenilor, apărării noastre, independenţei noastre. L-am informat despre legea adoptată pentru a ne consolida independenţa spirituală. Este foarte important să avem o înţelegere comună a potenţialului unificator pentru Ortodoxia ucraineană pe care îl oferă această lege şi totul este prevăzut în acest scop, ceea ce este suficient pentru a scăpa cu adevărat de dependenţa de Moscova şi a adăuga unitate Ucrainei”, a spus Zelenski.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Se caută gondolieri. Veneţia încearcă să ocupe locurile vacante în profesia care defineşte oraşul

Se caută gondolieri. Veneţia încearcă să ocupe locurile vacante în profesia care defineşte oraşul Primăria Veneţiei a anunţat că este în căutare de noi gondolieri....

Cinci persoane, inclusiv doi medici, arestate în urma morţii actorului Matthew Perry

Cinci persoane, inclusiv doi medici, arestate în urma morţii actorului Matthew Perry Cinci persoane au fost arestate şi puse sub acuzare pentru moartea actorului Matthew...

A secat cascada din apropierea Mănăstirii Saharna, din raionul Rezina

A secat cascada din apropierea Mănăstirii Saharna, din raionul Rezina A secat cascada din apropierea Mănăstirii Saharna, din raionul Rezina, unul dintre punctele turistice de...

NYT: Discursul pe care Biden n-ar fi dorit niciodată să-l rostească

NYT: Discursul pe care Biden n-ar fi dorit niciodată să-l rostească ”Îți mulțumim, Joe!”, scandau mulțimile în fața unui președinte înlăcrimat, mulțumindu-i pentru o viață întreagă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.