Zelenski: ‘Sunt gata pentru negocieri’ cu Putin, dar, dacă ele eşuează, ar putea însemna ‘un al Treilea Război Mondial’

Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru CNN că este “gata pentru negocieri” cu preşedintele rus Vladimir Putin, dar a avertizat că, dacă acestea eşuează, “ar însemna că acesta este un al Treilea Răboi Mondial”, scrie news.ro .

“Sunt pregătit pentru negocieri cu el. Sunt pregătit de doi ani. Şi cred că fără negocieri nu putem opri acest război”, a declarat Zelenski, duminică, într-un interviu pentru CNN.


Citește și :  Zelenski anunță sprijin pentru ucrainenii dislocaţi în urma invaziei ruse

“Cred că trebuie să folosim orice format, orice şansă pentru a avea o posibilitate de negociere, posibilitatea de a vorbi cu Putin. Dar dacă aceste încercări eşuează, ar însemna că acesta este un al Treilea Război Mondial”, a adăugat el.

Zelenski a îndemnat la noi negocieri zilele acestea, în timp ce se apropie a patra săptămână a invaziei Rusiei în Ucraina. Într-un mesaj video postat sâmbătă, el a cerut discuţii “fără întârziere”, avertizând că în caz contrar pierderile Rusiei vor fi “uriaşe”.

“Noi am insistat mereu pentru negocieri. Am oferit întotdeauna dialog, am oferit soluţii pentru pace”, a spus el. “Şi vreau să mă audă toată lumea, în special la Moscova. E timpul să ne întâlnim. E timpul să vorbim. E timpul să refacem integritatea teritorială şi dreptate pentru Ucraina”.

Citește și : ‘Zeci de victime’ după bombardamentele şi atacurile aeriene din Nikolaev (oficiali)

Anterior, Zelenski a spus că priorităţile sale la negocieri sunt clare: “Sfârşitul războiului, garanţii de securitate, suveranitate, refacerea integrităţii teritoriale, garanţii reale pentru ţara noastră, protecţie reală pentru ţara noastră”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

USMF „Nicolae Testemițanu” a devenit membru educațional al Academiei Europene de Optometrie și Optică

USMF „Nicolae Testemițanu” a devenit membru educațional al Academiei Europene de Optometrie și Optică Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) „Nicolae Testemițanu” a...

Recomandări MAE România pentru trecerea frontierelor bulgare. Plata taxei de pod, vignetă, starea drumurilor

Recomandări MAE România pentru trecerea frontierelor bulgare. Plata taxei de pod, vignetă, starea drumurilor Este sezonul vacanțelor, iar de multe ori drumul nostru către relaxare...

VIDEO – Cum încearcă propaganda rusă să convingă că atacul de la spitalul de copii ‘Okhmatdyt’ din Kiev este FALS

VIDEO - Cum încearcă propaganda rusă să convingă că atacul de la spitalul de copii 'Okhmatdyt' din Kiev este FALS Pe canalele rusești de Telegram...

Cazul medicului stomatolog din R. Moldova omorât la Brăila // Suspectul, reținut. Bărbatul avea mai multe antecedente penale

Cazul medicului stomatolog din R. Moldova omorât la Brăila // Suspectul, reținut. Bărbatul avea mai multe antecedente penale Bărbatul care ar fi ucis medicul stomatolog...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.