Zelenski: Ucraina are doar un sfert din mijloacele antiaeriene de care are nevoie

Publicat:

Zelenski: Ucraina are doar un sfert din mijloacele antiaeriene de care are nevoie

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a trecut în revistă vineri, pentru agenţia France Presse, provocările cu care se confruntă Ucraina: noul asalt al Rusiei, ajutorul occidental, lipsa soldaţilor pe front, armistiţiul olimpic, invitaţia adresată Chinei pentru a participa la summitul păcii. Iată principalele puncte ale acestui interviu exclusiv.

Ofensiva rusă împotriva regiunii Harkov


“Şi-au lansat operaţiunea, poate consta din mai multe valuri. Iar acesta este primul lor val. Dar situaţia este sub control după acest prim val”, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

“Sunt la maxim 5-10 kilometri de frontieră, i-am oprit (…) Nu aş spune că este un mare succes (rusesc), dar trebuie să fim cumpătaţi şi să recunoaştem că ei, nu noi, sunt cei care pătrund pe teritoriul nostru. Acesta este avantajul lor”.

“Rusia vrea să cucerească oraşul Harkov, dar înţelege că este o bătălie dificilă. Ei vor asta, vor să atace”.

“Ei înţeleg că avem forţe şi că vor lupta mult timp”.

“După părerea mea, nu vor muri cu milioanele pentru a cuceri Harkovul”.

Lipsa forţelor pentru a ataca Kievul

“Nu au forţele pentru o ofensivă de amploare asupra capitalei, aşa cum aveau la începutul invaziei”.

Lupta pentru supremaţia aeriană

“În prezent, avem 25% din ceea ce ne trebuie pentru a apăra Ucraina, vorbesc despre sisteme de apărare aeriană”.

“Putem avea trei miliarde de dolari pentru a achiziţiona două (sisteme Patriot) pentru regiunea Harkov, astfel încât bombele să nu mai cadă asupra soldaţilor noştri?”

“120 până la 130 (de avioane de luptă) F-16 sau alte aparate moderne” “În total, avem nevoie de o asemenea flotă de F-16 pentru a atinge paritatea” cu Rusia.

Lipsa soldaţilor pe front

“Trebuie să refacem rezervele (…) Există un număr important de brigăzi care sunt goale. Trebuie să o facem pentru ca băieţii (care sunt pe front) să poată avea rotaţii normale. Aşa se va îmbunătăţi moralul”.

Fără armistiţiu olimpic

“I-am spus: Emmanuel (Macron, preşedintele Franţei), nu credem în asta. Să ne imaginăm pentru o clipă că există un armistiţiu. În primul rând, nu avem încredere în (Vladimir) Putin. În al doilea rând, nu îşi va retrage trupele. În al treilea rând, (…) spune-mi, Emmanuel, i-am zis, cine garantează că Rusia nu va profita de acesta pentru a-şi aduce trupele pe teritoriul nostru?”

“Suntem împotriva unui armistiţiu care ar face jocul inamicului”.

Apel lansat Chinei

Liderii chinezi “trăiesc oarecum cu sentimentul că, dacă Rusia pierde războiul, nu este o pierdere pentru Rusia, este o victorie pentru Statele Unite. Pentru ei, deci nu este nici o victorie pentru Ucraina, nici o pierdere pentru Rusia (…) Este o victorie pentru Occident. Şi vor să găsească un echilibru între cele două. Acesta este motivul pentru care aş dori să văd China implicată în summitul asupra păcii”, pe 15 şi 16 iunie în Elveţia.

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

Occidentului îi este teamă

“Ne aflăm într-o situaţie absurdă în care Occidentul se teme că Rusia va pierde războiul. Şi (în acelaşi timp) nu doreşte ca Ucraina să îl piardă. Pentru că victoria finală a Ucrainei va duce la înfrângerea Rusiei. Iar victoria finală a Rusiei va duce la înfrângerea Ucrainei”.

Interdicţia occidentală de a lovi teritoriul Rusiei

“Ei ne pot lovi de pe teritoriul lor, acesta este cel mai mare avantaj pe care îl are Rusia, iar noi nu putem face nimic sistemelor lor (de armament) situate pe teritoriul rus cu armele occidentale. Nu avem dreptul să facem acest lucru”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O expoziţie Barbie la Londra, cu o păpuşă care a călătorit în spaţiu

O expoziţie Barbie la Londra, cu o păpuşă care a călătorit în spaţiu Design Museum din Londra va organiza începând de vineri o expoziţie Barbie,...

Actorul britanic Ian McKellen nu va reveni curând pe scenă, după ce a căzut în timpul unei reprezentanţii

Actorul britanic Ian McKellen nu va reveni curând pe scenă, după ce a căzut în timpul unei reprezentanţii Actorul britanic Ian McKellen, în vârstă de...

Fanilor lui Taylor Swift li s-a interzis să campeze în apropierea locului de desfăşurare a concertului din Amsterdam

Fanilor lui Taylor Swift li s-a interzis să campeze în apropierea locului de desfăşurare a concertului din Amsterdam Administraţia oraşului Amsterdam i-a avertizat pe fanii...

SAGA festival începe vineri. Program, reguli de acces, bilete, harta evenimentului

SAGA festival începe vineri. Program, reguli de acces, bilete, harta evenimentului SAGA festiva se va desfăşura de vineri până duminică, la Romaero. Harta festivalului, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.