Zelenski: Un singur politician din UE blochează ajutorul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că ajutorul european destinat Kievului este blocat de un singur politician din Uniunea Europeană.

Declarația a fost făcută în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii. Potrivit agenției UNIAN, Zelenski ar fi făcut referire la premierul Ungariei, Viktor Orbán.

„Sperăm că o singură persoană din Uniunea Europeană nu va bloca cele 90 de miliarde sau prima tranșă din cele 90 de miliarde. Altfel, vom da adresa acestei persoane Forțelor Armate ale Ucrainei – să îl sune și să vorbească cu el în limba lor”, a spus Zelenski.

Președintele ucrainean a subliniat că Ucraina are nevoie de aceste fonduri pentru a-și susține efortul de apărare.

„Înțelegem că nu avem alternativă la acești bani. Înțelegem că aceste fonduri sunt blocate de o singură persoană. Oficial, nu este niciun secret”, a adăugat Zelenski.

De-a lungul ultimilor ani, Viktor Orbán a blocat sau întârziat în repetate rânduri decizii ale Uniunea Europeană privind sprijinul financiar și militar pentru Ucraina, solicitând concesii politice sau economice în cadrul negocierilor.

Tags: blocheazăpoliticiansingurUEZelenski
Categorii: ExterneRăzboi in UcrainaȘtirile zilei