Zelenski va participa la slujba inaugurală a papei Leon

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va participa duminică la Liturghia inaugurală a noului papă Leon al XIV-lea, alături de mulți alți lideri mondiali, a anunțat Vaticanul, relatează Reuters.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va participa duminică la Liturghia de inaugurare a noului Papă Leon al XIV-lea, a anunțat Vaticanul. Ceremonia, care va avea loc în Piața Sfântul Petru, marchează instalarea oficială a Papei Leon, primul pontif american, născut la Chicago și cu o lungă activitate în Peru, în fruntea celor 1,4 miliarde de catolici din lume, potrivit stiripesurse.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

La eveniment vor fi prezenți numeroși lideri mondiali, printre care vicepreședintele SUA, JD Vance, și secretarul de stat american, Marco Rubio. Deși Vance a avut conflicte politice cu Zelenski în trecut, participarea ambilor la ceremonie sugerează o posibilă oportunitate de dialog informal.

Zelenski intenționează să profite de ocazie pentru a se întâlni cu alți lideri prezenți. În timpul ultimei sale vizite la Vatican, pentru funeraliile Papei Francisc din aprilie, el a avut discuții directe cu președintele american Donald Trump.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Rubio a declarat că va discuta sâmbătă despre eforturile de a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina cu cardinalul Matteo Zuppi, care a fost trimisul fostului pontif, Papa Francisc, pentru conflictul Rusia-Ucraina .

This post was last modified on 17/05/2025 16:23 16:23

Tags: summitVladimir PutinZelenski
Externe