X

Zelenski vizitează Arabia Saudită înaintea discuţiilor de pace din Elveţia

Zelenski vizitează Arabia Saudită înaintea discuţiilor de pace din Elveţia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a aterizat miercuri în Arabia Saudită, cu câteva zile înainte de un summit de pace organizat pentru Ucraina în Elveţia, relatează dpa, potrivit stiripesurse.ro.

Zelenski a ajuns în oraşul-port saudit Jeddah şi s-a întâlnit cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al monarhiei, potrivit agenţiei de presă saudite SPA.

Citeşte şi: Ucraina dă primele semne reale că ar dori să negocieze pacea cu Rusia – Stiripesurse.md

Aceştia au discutat despre legăturile dintre cele două ţări şi despre evoluţiile în criza dintre Ucraina şi Rusia, a adăugat agenţia de presă saudită, fără a da detalii.

Zelenski vizitează Arabia Saudită înaintea discuţiilor de pace din Elveţia

Prinţul Mohammed a subliniat în cursul întrevederii sprijinul regatului pentru toate eforturile de a soluţiona criza şi de a atenua efectele sale în plan umanitar.

Arabia Saudită nu intenţionează să participe la conferinţa din 15-16 iunie şi nici Rusia nu va participa, au declarat anterior surse din Riad sub rezerva anonimatului.

Elveţia a invitat aproximativ 160 de ţări la conferinţă pentru a discuta posibile modalităţi de a obţine o pace durabilă în Ucraina.

Zelenski vizitează Arabia Saudită înaintea discuţiilor de pace din Elveţia

Rusia, care a invadat Ucraina în urmă cu peste doi ani, nu a primit o invitaţie la conferinţă. Kremlinul a respins discuţiile ca fiind fără sens.

Arabia Saudită a încercat să menţină o poziţie neutră faţă de războiul din Ucraina.

Tags: Arabia sauditaElvetiaJeddahMohammed bin SalmanVolodimir Zelenski
Război in Ucraina