X

Zhong Shan : Un război comercial al Chinei cu Statele Unite ar aduce un dezastru în economia mondială

Un război comercial cu Statele Unite ar aduce un dezastru în economia mondială, a declarat duminică ministrul chinez al Comerţului, Zhong Shan, autorităţile de la Beijing intensificând criticile faţă de tarifele anunţate de preşedintele american Donald Trump pentru importurile de oţel şi aluminiu, transmite Reuters.

Sâmbătă, Uniunea Europeană şi Japonia au cerut SUA să le acorde excepţii de la tarifele pentru importuri, Tokyo cerând ”un comportament guvernat de calm”, conform news.ro.

Obiectul nemulţumirii lui Trump este însă China, a cărei creştere a capacităţii de producţie a contribuit la oferta excedentară de oţel. China s-a angajat în repetate rânduri să îşi apere ”interesele şi drepturile legitime”, dacă va fi ţinta unor măsuri comerciale din partea Statelor Unite.

Citește și : Cubanezii își aleg duminică reprezentanţii în parlament

Zhonga spus, la reuniunea anuală a Parlamentului Chinei, că ţara sa nu doreşte un război comercial şi că nu va iniţia unul.

”Nu există câştigători într-un război comercial. Va aduce doar dezastru în China, Statele Unite şi restul lumii”, a arătat el.

China poate face faţă oricărei provocări şi îşi va proteja cu hotărâre interesele, dar cele două ţări vor continua discuţiile, a spus Zhonga.

”Nimeni nu vrea să se lupte într-un război comercial şi toată lumea ştie că dacă dacă eşti în conflict cu cineva suferă şi ceilalţi şi nu este în beneficiul tău”, a adăugat oficialul.

Trump a semnat în această săptămână documentele pentru introducerea unor taxe vamale de 25% pentru importurile de oţel şi de 10% pentru importurile de aluminiul ale Statelor Unite.

Statele Unite sunt cel mai mare importator de oţel din lume, iar în 2017 a cumpărat din străinătate 35 de milioane de tone din această materie primă. Dintre aceste importuri, importurile din Coreea de Sud, Japonia, China şi India au reprezentat 6,6 milioane de tone.

Tensiunile comerciale din SUA şi China s-au amplificat de la alegerea lui Trump ca preşedinte. China a livrat SUA doar o mică parte din oţelul importat, dar expansiunea sa economică a contribuit la o supraofertă de oţel pe piaţa mondială, care a dus la scăderea preţurilor.

Tags: ChinaCoreea de SudIndiaJaponiaotelrăzboi comercialSUA
Categorii: Știrile zilei