Ziarista australiană, care a publicat documente secrete, scapă de ancheta poliţiei

Publicat:

Poliţia australiană a renunţat din lipsă de dovezi la ancheta deschisă în privinţa unei jurnaliste pentru dezvăluirea de documente secrete legate de securitatea naţională, în 2018, informează miercuri agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Poliţia federală australiană a percheziţionat în iunie anul trecut locuinţa jurnalistei Annika Smethurst, redactor la News Corp, precum şi sediul Australian Broadcasting Corp (ABC), în urma unor alegaţii că au difuzat materiale secrete. Percheziţiile au generat un val de apeluri la susţinerea unei presei libere care să monitorizeze chestiunile legate de securitatea naţională şi apărare.


Vezi şi: A INTRAT cu maşina în pietoni şi a fugit de la locul faptei – VIDEO

Comandantul adjunct al poliţiei federale, Ian McCartney, a explicat că anchetatorii au “examinat toate materialele disponibile şi au stabilit că sunt insuficiente dovezi pentru a continua ancheta privind dezvăluirea neautorizată de documente clasificate” de către Smethurst.

Nu va fi urmărită nici presupusa sursă de informaţii a ziaristei, a menţionat McCartney.

“Nimeni nu va fi urmărit în legătură cu această dezvăluire neautorizată”, a subliniat responsabilul poliţiei în faţa presei.

Poliţia australiană a fost criticată pentru percheziţia la locuinţa jurnalistei, presa relatând atunci că agenţii au căutat inclusiv prin sertarele cu haine ale acesteia.

Ancheta fusese lansată în urma unui articol apărut în 2018 în Sunday Telegraph potrivit căruia agenţiile de informaţii încearcă să obţină acces la email-urile, conturile bancare şi mesajele-text ale australienilor.

În aprilie, Curtea supremă a Australiei a decis că mandatul în baza căruia a fost percheziţionată locuinţa ziaristei era invalid, dar nu a ordonat poliţiei să distrugă materialele confiscate.

News Corp a reacţionat afirmând că este inacceptabil faptul că a fost nevoie de o decizie a Curţii Supreme pentru a pune capăt calvarului trăit de Annika Smethurst, ameninţată fiind cu închisoarea.

Citeşte şi: Trump acuză Twitter că ‘se amestecă’ în alegerile din SUA

“Bunul simţ a învins, dar cu un preţ”, a comentat într-o declaraţie preşedintele News Corp pentru Australia şi Asia, Michael Miller.

Sindicatul jurnaliştilor a salutat la rândul său decizia poliţiei, dar a avertizat că rămân în vigoare legi care pot duce oricând la punerea unui alt ziarist australian într-o situaţie similară.

Poliţia continuă ancheta cu privire la ABC, a menţionat Ian McCartney.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău Compania Wizz Air a anunțat că va lansa alte trei curse aeriene. Astfel, din toamnă,...

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO În timp ce războiul continuă, Ucraina pare tot mai departe de a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.