X

Într-un an de zile, Coreea de Nord şi-ar putea finaliza programul nuclear

Coreea de Nord ar putea să anunţe finalizarea programului său nuclear în decurs de un an, a declarat marţi ministrul pentru unificare sud-coreean, Cho Myoung-gyon, adăugând că regimul de la Phenian acţionează într-un ritm mai accelerat decât era de aşteptat în privinţa dezvoltării arsenalului său nuclear, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Experţii cred că Coreei de Nord îi va lua doi-trei ani pentru aceasta, dar ea îşi dezvoltă capacităţile nucleare mai repede decât era de aşteptat, astfel nu putem exclude posibilitatea ca Phenianul să anunţe finalizarea programului său nuclear în decurs de un an”, a avertizat ministru pentru unificare Cho Myoung-gyon, aflat într-o vizită de lucru în SUA.

Citeşte şi: ŞICANĂRI periculoase ruso-americane deasupra Mării Negre

Anterior, Japonia a declarat că experţii săi au detectat semnale radio ce pot indica faptul că Phenianul se pregăteşte de un nou test cu rachete.

Agenţia de presă sud-coreeană Yonhap, citând o sursă guvernamentală, relatează totodată că un radar de urmărire a rachetelor a intrat în serviciu luni la o bază nord-coreeană neidentificată şi că traficul în cadrul reţelelor de telecomunicaţii s-a intensificat.

Într-o declaraţie precedentă, ministrul sud-coreean pentru unificare insistase asupra importanţei menţinerii unei strânse coordonări între Seul şi Washington pentru a rezolva impasul cu privire la programul nuclear al Coreei de Nord, potrivit Yonhap.

Responsabilul sud-coreean a subliniat acest aspect în timpul unei întâlniri avute luni cu Thomas Shannon, subsecretar de stat american pentru afaceri politice, la Washington, unde se află de duminică şi va rămâne încă cinci zile. 

Tags: Cho Myoung-gyonCoreea de NordCoreea de SudPhenianseulSUAThomas Shannonwashington
Categorii: Știrile zilei