X

Zimbabwe: EXPLOZIE în timpul unui miting al preşedintelui Mnangagwa

O explozie de origine necunoscută a făcut sâmbătă mai multe victime pe un stadion, la sfârşitul unei reuniuni electorale, la Bulawayo (sud, al doilea oraş ca mărime din Zimbabwe şi considerat un fief al opoziţiei), a preşedintelui Zimbabwe, Emmerson Mnangagwa, care nu a fost rănit şi a fost evacuat în siguranţă, potrivit martorilor şi a purtătorului de cuvânt al şefului statului, informează AFP, potrivit agerpres.

“A avut loc un incident la Bulawayo (White City Stadium), unde preşedintele susţinea un discurs la un miting. Incidentul este acum de competenţa poliţiei, dar preşedintele este în siguranţă (…) la Bulawayo”, a declarat purtătorul de cuvânt al şefului statului, George Charamba, care a vorbit despre “o explozie (…) în apropierea tribunei” unde se afla preşedintele. “Încă mai strângem informaţii în legătură cu ceea ce s-a întâmplat, înţelegem că este posibil ca unii oameni să fi fost răniţi, în condiţiile în care (explozia) s-a produs în cortul VIP”, a adăugat el.

Citește și : Marea Britanie: Boris Johnson susține ideea unui ‘Brexit complet’

Potrivit Reuters, imaginile difuzate de televiziunea de stat din Zimbabwe arată că explozia s-a produs chiar în imediata apropiere a preşedintelui, în timp ce el făcea cu mâna mulţimii şi cobora de la tribuna oficială, însoţit de gărzi de corp, militari şi lideri ai partidului său. Mnangagwa, în vârstă de 75 de ani, era însoţit de două oficialităţi.

Potrivit mai multor martori, explozia s-a produs în timp ce şeful statului, candidat al partidului aflat la guvernare, Zanu-PF, la scrutinul prezidenţial prevăzut să aibă loc la 30 iulie, îşi terminase discursul în faţa a câteva sute de susţinători. Scrutinele prezidenţiale şi legislative din 30 iulie sunt primele organizate de la demisia în noiembrie a preşedintelui Robert Mugabe, care a condus ţara cu mână de fier de la obţinerea independenţei, în 1980. Abandonat de armată şi de Zanu-PF, lui Mugabe i-a luat locul Mnangagwa, fostul său vicepreşedinte.

Citește și : Zeci de mii de persoane participă la un miting anti-Brexit la Londra

Tags: explozieincidentreuniuni electoralevictimeZimbabwe
Categorii: Știrile zilei