X

Zimbabwe înregistrează peste 2.000 de cazuri de holeră

Cazurile suspectate de holeră din Zimbabwe au depăşit cifra de 2.000, cu 15 decese înregistrate până în prezent de la izbucnirea epidemiei, în februarie, a declarat un ministru din cadrul cabinetului, transmite miercuri agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

Pe fondul creşterii numărului de cazuri, guvernul a solicitat o abordare multisectorială şi un răspuns exhaustiv pentru stoparea răspândirii holerei, a declarat marţi Jenfan Muswere, ministru interimar al Informaţiei, Publicităţii şi Serviciilor de Radiodifuziune, într-o conferinţă de presă care a avut loc după şedinţa de guvern.

Citeşte şi: BAIE de SÂNGE la o ceremonie de absolvire a liceului în SUA: Sunt morţi şi răniţi (VIDEO)!

“Zimbabwe a înregistrat până acum 2.076 de cazuri, cu 1.942 de recuperări şi 15 decese. Toate cele zece provincii au raportat cazuri suspecte de holeră”, a spus Muswere.

Oficialul a declarat că Harare, capitala ţării, se numără printre cele trei provincii în care au fost înregistrate până în prezent 83% dintre cazurile la nivel naţional. Celelalte două sunt provinciile Manicaland şi Matabeleland South.

Citeşte şi: Ruşii se pregătesc de tot ce-i mai rău: Construiesc un adăpost antiatomic la Moscova – Black News

Muswere a precizat că în contextul creşterii continue a numărului de cazuri de infectare, cabinetul a hotărât continuarea unei abordări multisectoriale în cadrul răspunsului la focar, accentul fiind pus pe rezolvarea problemei apei potabile şi a canalizării, dar şi pe eliberarea în timp util a fondurilor necesare pentru combaterea epidemiei.

Tags: HarareholeraJenfan MuswereManicalandMatabeleland SouthZimbabwe
Categorii: Știrile zilei