Zimbabwe : Proteste în stradă împotriva președintelui Robert Mugabe

Publicat:

Mii de zimbabweeni au ieşit sâmbătă dimineaţă pe străzile din Harare pentru a-şi arăta sprijinul faţă de preluarea puterii de către armată, măsură survenită în această săptămână, şi pentru a-i cere preşedintelui Robert Mugabe să renunţe oficial la putere, transmite agerpres .

Pe multe dintre pancartele purtate de manifestanţi se puteau citi mesajele ‘Mugabe trebuie să părăsească Zimbabwe’ şi ‘Bob nu este unchiul tău’ (aluzie la prescurtarea prenumelui preşedintelui Mugabe).


Pentru demonstraţia de la Harare şi-au exprimat sprijinul, printre alţii, Asociaţia Veteranilor de Război din Zimbabwe şi formaţiunea de opoziţie Mişcarea pentru Schimbare Democratică.

Citește și : Un cutremur cu magnitudinea 6,3 a lovit sudul Chinei

Reprezentanţii armatei au anunţat media de stat că manifestaţia a fost autorizată, dar au lansat un apel la evitarea violenţelor.

Armata a preluat miercuri puterea în Zimbabwe şi l-a plasat pe preşedintele Mugabe (93 de ani) sub arest la domiciliu. Robert Mugabe se află la putere la Harare începând din anul 1980.

Într-un comunicat difuzat vineri dimineaţa de media de stat, armata preciza că va continua discuţiile cu preşedintele Mugabe privind ‘următoarea etapă’.

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

FOTO/VIDEO// Incendiu la o tabără pentru copii din stânga Nistrului. Sute de persoane au fost evacuate

FOTO/VIDEO// Incendiu la o tabără pentru copii din stânga Nistrului. Sute de persoane au fost evacuate Incendiu la o tabără de copii din stânga Nistrului. Citește...

VIDEO// Furtuna a ajuns în nordul Moldovei. Satul Moșani este măturat de rafale

VIDEO// Furtuna a ajuns în nordul Moldovei. Satul Moșani este măturat de rafale O furtună puternică a măturat, în această după-amiază satul Moșani din raionul...

Absolvenții Academiei „Ștefan cel Mare” se alătură Poliției de Frontieră

Absolvenții Academiei „Ștefan cel Mare” se alătură Poliției de Frontieră Cei 14 absolvenți specializați în securitatea frontierei și-au primit, astăzi,  diplomele. Citește și: Atenție! Vin alte...

Agricultorii care au suferit pagube din cauza secetei, pot solicita Avizul de atestare a impedimentului de neexecutare a obligațiilor

Agricultorii care au suferit pagube din cauza secetei, pot solicita Avizul de atestare a impedimentului de neexecutare a obligațiilor Agricultorii care au suferit pagube din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.