Zinaida Greceanîi, noul președinte al Parlamentului Republicii Moldova, în ciuda interdicţiei Curţii Constituţionale

Publicat:

Zinaida Greceanîi a fost aleasă prin vot în funcția de președinte al Parlamentului Republicii Modova, în cadrul ședinței convocate sâmbătă de Blocul ACUM și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), relatează site-ul Unimedia, potrivit mediafax.

Zinaida Greceanîi a primit voturile a 56 de deputați dintre cei 61 prezenți.


De asemenea, s-a votat ca Parlamentul să aibă patru vicepreședinți, la propunerea Blocului ACUM, condus de Maia Sandu și Andrei Năstase.

Citește și : Comisia Europeană ar putea adopta reglementări pentru giganţii internetului împotriva manipulărilor electorale online

Trei dintre vicepreședinți vor fi Mihai Popșoi (platforma PAS), Alexandru Slusari (platforma DA), Ion Ceban (PSMR), al patrulea urmând să fie ales din opoziție.

Urmează să se voteze comisiile parlamentare şi biroul parlament al Parlamentului.

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a emis sâmbătă o nouă decizie, care vizează ședința parlamentară convocată la ora 12.30 de către Blocul ACUM și PSRM. Conform deciziei emise sâmbătă, orice act adoptat sâmbătă în Parlament este nul, deoarece termenul de formare a organelor din Parlament a expirat vineri.

„Orice acțiune și/sau act legislativ care are drept scop desfășurarea activității Parlamentului după apariția circumstanțelor de dizolvare obligatorie, constituie o încălcare gravă a prevederilor constituționale și sunt nule”, se menționează în documentul emis de Curtea Constituțională a Republicii Moldova.

Citește și : Michael Gove, candidat la şefia conservatorilor britanici, recunoaşte că a prizat cocaină pe când era un tânăr jurnalist

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.