Ziua Imnului Național al României va fi celebrată în premieră, la Chișinău

Publicat:

Ziua Imnului Național al României va fi celebrată în premieră, la Chișinău, potrivit stiri.md.

Premieră: Ziua Imnului Național al României va fi celebrată la Chișinău

Vineri, 28 iulie 2023, în incinta Muzeului Național de Istorie a Moldovei, va avea loc un concert tematic, la care vor răsuna melodiile ce au servit drept imn național al României pe parcursul mai multor secole:


Citește și : Chişinăul condamnă atacurile ruseşti de-a lungul Dunării

„Marș triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor”, primul imn de stat al României, care a fost adoptat în 1862, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Imnul „Trăiască Regele” a fost interpretat oficial din 1884 și este cel mai longeviv imn de stat al României, fiind intonat oficial timp de 63 de ani.

„Zdrobite cătușe” unul dintre imnurile naționale din perioada comunismului, intonat între anii 1948 – 1953.

„Te slăvim, Românie”, adoptat în 1953. Versurile au fost scrise de Eugen Frunză şi Dan Deşliupe muzica lui Matei Socor.

„Trei culori” devine imn național în anul 1977, pe muzica lui Ciprian Porumbescu, textul, care aparţinea compozitorului, ar fi fost modificat de Nicolae Ceauşescu pentru a reflecta lozincile comuniste.

„Deșteaptă-te române!” devine imnul național în 1991și rămâne a fi simbolul României până în prezent. În perioada anilor 1991 – 1993, „Deșteaptă-te române!” a fost și imnul național al Republicii Moldova.

Piesele muzicale vor fi intonate de „Corul Marii Uniri”, un ansamblu coral bărbătesc din Iași, format din 24 de membri, conduși de maestrul Andrei Fermeșanu, manager și solist al Operei Naționale Române din Iași, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

Programul evenimentului:

  • 17:00 Conferință de presă, Sala Marii Uniri,

Vorbitori:

  1. Andrei Fermeșanu, manager și solist al Operei Naționale Române din Iași;
  2. Prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, Manager general al Bibliotecii Naționale a României;
  3. Dr. Eugen Sava, Directorul Muzeului Național de Istorie a Moldovei;
  4. Lia Anton, președintele Asociației YUFest, organizator al evenimentului;
  • 17:30-18:00 Sosirea invitaților,
  • 18:00-18:30 Deschiderea evenimentului,
  • 18:30-20:00 Concert „Corul Marii Uniri”,
  • 20:00-20:30 Recepție cu degustare de vinuri autohtone.

Moderator al evenimentului este Aura Revenco. Totodată, profesorul universitar, Dr. Adrian CIOROIANU, Managerul general al Bibliotecii Naționale a României, va prezenta un scurt istoric a celor șase imnuri ale României.

Evenimentul este organizat la inițiativa Asociației YUFest, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova și în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, în cadrul proiectului „Imnul național, simbolul unității românilor!”, cu scopul de a păstra, dezvolta și afirma identitățile etnice, culturale, religioase și lingvistice românești din Republica Moldova, precum și întărirea legăturilor dintre România și Republica Moldova.

Scurt istoric

Interzis timp de aproape o jumătate de secol, cântecul patriotic „Deşteaptă-te, române!” a fost consacrat, imediat după decembrie 1989, prin Constituţia din 1991, Imnul Naţional al României,

Citeşte şi: Ion Ceban anunță un ajutor pentru ucraineni

La 29 iulie 1848, „Deşteaptă-te, române!” a fost intonat pentru prima dată în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Versurile cântecului aparţin poemului „Un răsunet” de Andrei Mureşanu, publicat în numărul din iunie-iulie 1848 al suplimentului „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, iar linia muzicală a fost inspirată de o melodie culeasă de Anton Pann. Conţinutul profund patriotic şi naţional al versurilor l-a determinat pe Nicolae Bălcescu să numească acest imn „o adevărată Marseilleză românească”. În conformitate cu Legea nr. 99/1998, ziua de 29 iulie a fost proclamată Ziua Imnului Naţional al României.

„Deșteaptă-te române!” a fost și primul imn al  Republicii Democratice Moldovenești în perioada anilor 1917 – 1918, dar şi al Republicii Moldova din 1991 – 1994, fiind adoptat odată cu Declarația de Independență și drapelul de stat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Scriitorul Mihail Gheorghe Cibotaru, comemorat la Chișinău la 90 de ani de la naștere

Scriitorul Mihail Gheorghe Cibotaru, comemorat la Chișinău la 90 de ani de la naștere Distins scriitor, om de cultură, apărător al valorilor naționale, în acest...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Barcelona va majora taxa pentru pasagerii navelor de croazieră care fac escală în oraş

Barcelona va majora taxa pentru pasagerii navelor de croazieră care fac escală în oraş Barcelona va majora taxa plătită de pasagerii navelor de croazieră care...

Evenimentele Zilei de 21 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 21 iulie în Istorie 21 iulie este a 202-a zi a calendarului gregorian și a 203-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.