Ziua în care Biden își decide viitorul! Familia președintelui s-a reunit la Camp David

Publicat:

Ziua în care Biden își decide viitorul! Familia președintelui s-a reunit la Camp David

Preşedintele american Joe Biden se reuneşte duminică cu familia sa la reşedinţa din Camp David pentru a lua în discuţie viitorul campaniei sale de realegere, a relatat sâmbătă NBC, citând cinci surse în temă cu acest subiect, potrivit EFE, scrie Agerpres.

Cu toate acestea, un responsabil al administraţiei de la Washington a asigurat presa că “premisa” ştirii NBC “este inexactă”, potrivit stiripesurse.


Citește și: Mai marii Europei s-au înţeles: Ursula von der Leyen rămâne şefa Comisiei Europene

Joe Biden şi Prima doamnă Jill Biden se vor afla duminică la Camp David, unde preşedintele a petrecut cele şase zile dinaintea dezbaterii televizate de joi împotriva fostului preşedinte republican Donald Trump (2017-2021), care va fi candidatul Partidului Republican la alegerile din noiembrie.

Prestaţia lui Joe Biden la dezbaterea televizată, cu o voce răguşită, aproape stinsă, străduindu-se să-şi încheie frazele, a stârnit îngrijorări în cadrul partidului său cu privire la capacitatea sa de a-l învinge pe Trump şi de a guverna încă patru ani, din cauza vârstei sale, 81 de ani, ceea ce îl face cel mai în vârstă preşedinte din istoria SUA.

Una dintre sursele citate de NBC a afirmat că reuniunea de la Camp David, unde Biden intenţionează să se întâlnească cu unii dintre nepoţii săi, nu va fi o adunare oficială de familie pentru a discuta despre viitorul său politic.

“Este de aşteptat că o discuţie despre campanie să fie informală sau secundară”, a declarat sursa pentru NBC. “Nimeni nu se va aşeza pentru o discuţie formală sau hotărâtoare”, a adăugat aceasta.

Casa Albă anunţase încă înainte de dezbatere că Joe Biden intenţiona să petreacă duminică la Camp David şi să rămână acolo până marţi. “Nimic mai mult decât atât”, a insistat sâmbătă unul dintre oficialii de la Casa Albă care îl însoţeşre pe preşedinte.

Oficialii au adăugat, de asemenea, că familia Biden va profita de ocazie pentru a face o fotografie de familie la Camp David.

Unele dintre cele mai importante personalităţi ale Partidului Democrat şi-au exprimat public sprijinul pentru Biden, însă mai multe surse democrate citate de presa americană susţin că, după dezbatere, ar fi existat “panică” în cadrul partidului şi chiar cereri pentru un candidat alternativ.

Fostul preşedinte Barack Obama (2009-2017) a fost una dintre personalităţile care şi-au arătat vineri sprijinul pentru Biden, afirmând pe reţeaua în X că “nopţile de dezbateri proaste” se întâmplă pur şi simplu.

Citește și: Rusia interzice trei posturi TV din România

Fostul secretar de stat Hillary Clinton şi soţul său, ex-preşedinte Bill Clinton (1993-2001), l-au susţinut şi ei pe Joe Biden tot pe X, îndemnându-i pe americani să-l compare cu alternativa: Donald Trump.

Alţi lideri ai Congresului, precum liderul minorităţii democrate din Camera Reprezentanţilor, Hakeem Jeffries, predecesoarea sa, Nancy Pelosi, şi influentul deputat afro-american din Carolina de Sud, Jim Clyburn, şi-au arătat sprijinul public pentru Biden, deşi, potrivit NBC, aceştia şi-ar fi exprimat în privat îngrijorarea dacă el mai este un candidat viabil.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Energocom vinde gazul mai scump

Energocom vinde gazul mai scump În luna iulie, SA „Moldovagaz” va achiziționa gaze naturale de la SA „Energocom” la un preț de 366,34 euro pentru...

Maduro anunţă reluarea dialogului cu americanii

Maduro anunţă reluarea dialogului cu americanii Preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, a anunţat luni reluarea discuţiilor cu Statele Unite, în pofida sancţiunilor Washingtonului împotriva sectorului petrolier...

Conducea beat-criţă pe străzile din Bălţi

Conducea beat-criţă pe străzile din Bălţi Un echipaj mixt format din carabinieri și polițiști au intervenit în trafic pentru a opri un vehicul care se...

Viktor Orban a ajuns la Kiev

Viktor Orban a ajuns la Kiev Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează marţi prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.