Ziua internaţională a libertăţii presei marcată cu omagii în memoria ziariştilor ucişi în numeroase ţări

Publicat:

Ziua internaţională a libertăţii presei a fost marcată joi în numeroase ţări ale lumii cu reuniuni în memoria ziariştilor ucişi sau manifestaţii împotriva încălcării libertăţii media, transmite AFP, potrivit agerpres.

În Pakistan, considerat unul din cele mai periculoase locuri pentru presă, un grup de jurnalişti au mărşăluit în capitala Islamabad cu fotografii ale unor colegi decedaţi, alături de sloganul: “Ucis, dar nu redus la tăcere”.


Citește și : Sudanul închide 13 misiuni diplomatice în întreaga lume după ce diplomații nu și-au mai primit salariile de peste şapte luni

La Londra, circa 100 de ziarişti s-au adunat în faţa sediului BBC şi au păstrat un moment de reculegere, arborând fotografii ale reporterului BBC Ahmad Shah, în vârstă de 29 de ani, ucis luni în Afganistan.

Şi la Budapesta, mai mulţi ziarişti s-au reunit în faţa sediului instituţiilor publice de media, cerând ca acestea să furnizeze informaţii obiective şi să acorde timp de antenă şi opoziţiei, în loc să se mulţumească să urmeze linia guvernamentală. Un raport al observatorilor OSCE a arătat că media publice au “favorizat” clar partidul Fidesz al premierului Viktor Orban în timpul campaniei în vederea alegerilor legislative care au avut loc luna trecut în Ungaria. Atingerile aduse libertăţii presei în Ungaria au ajuns pe prima pagină a celui mai mare cotidian din Finlanda, notează France Presse.

“Libertatea presei este elementul de bază al oricărei democraţii”, a declarat ministrul norvegian al afacerilor externe, Ine Eriksen Soreide, a cărei ţară se află în fruntea clasamentului pe 2018 al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF) privind libertatea presei.

Potrivit RSF, în 2017 în lume au fost ucişi 50 de ziarişti profesionişti, cei mai mulţi în Siria – 12 – şi în Mexic – 11.

Bilanţul celor ucişi în 2018 a crescut deja dramatic, după dublul atentat sinucigaş revendicat de Statul Islamic produs luni la Kabul, soldat cu 25 de morţi, între care nouă ziarişti veniţi să acopere primul atac. Între cei ucişi se numără şi fotograful şef de la AFP Shah Marai. Corespondentul BBC Ahmad Shah a fost omorât în aceeaşi zi de indivizi înarmaţi neidentificaţi în estul Afganistanului.

“Ziariştii din Afganistan sunt printre cei mai curajoşi din lume”, a subliniat într-un comunicat Omar Waraich, director adjunct al organizaţiei neguvernamentale Amnesty International pentru Asia de sud.

Citește și : Spania : Premierul Rajoy declară că exista imunitate pentru gruparea separatisă ETA

Din 2016, 34 de ziarişti şi colaboratori ai media şi-au găsit sfârşitul în această ţară, arată Reporteri fără frontiere.

În Filipine, producătorul de radio Edmund Sestoso a fost împuşcat luni de persoane înarmate la Dumaguete, în sudul ţării, şi a murit ziua următoare. “Moartea sa chiar înainte de ziua internaţională a libertăţii presei ne aminteşte că mai rămân multe de făcut pentru libertatea presei în lume”, a notat Carlos Conde, cercetător pentru Human Rights Watch.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.