X

Ziua Limbii Române în Republica Moldova

Ziua Limbii Române în Republica Moldova

Astăzi, 31 august, în ultima zi de vară, R. Moldova sărbătorește Ziua Limbii Române.

În acest an se împlinesc 34 de ani de când, pe teritoriul fostei RSSM, Sovietul Suprem al fostei republici sovietice a votat instituirea limbii române ca limbă de stat și revenirea la grafia latină, transmite Știri.md.

Citeşte şi: Diurna militarilor pe contract ai Armatei Naționale detașați în contingentul Zonei de Securitate, dublată

Până atunci, în fosta RSSM, denumirea oficială a limbii era moldovenească, în baza alfabetului chirilic, iar utilizarea alfabetului latin în școli, reviste sau cărți era considerată o încălcare a legii, mai gravă chiar decât demonstrațiile neautorizate.

Votul de atunci a fost posibil datorită intelectualilor, scriitorilor, dar și valului masiv de susținere din partea oamenilor simpli, care au ieșit în stradă pentru a-și revendica dreptul de a reveni la grafia latină și la limba română.

Denumirea limbii vorbite a constituit însă un motiv de divizare a societății în cei 32 de ani de Independență, provocând mai multe tensiuni în Republica Moldova. Dacă în Declarația de Independență, votată în august 1991, era stipulat rolul limbii române, în Constituția adoptată în 1994 de o majoritatea parlamentară formată aproape integral din foști nomenclaturiști sovietici a fost introdusă denumirea de limbă moldovenească. Ulterior, la sfârșitul anului 2013, Curtea Constituțională a decis că textul Declarației de Independență prevalează asupra celui din Constituție.

Ziua Limbii Române în Republica Moldova

Limba română a obținut însă oficial rolul de limbă de stat abia în acest an, după ce majoritatea parlamentară a votat înlocuirea „limbii moldovenești” cu sintagma „limba română” în toate legile, inclusiv în Constituție.

Astăzi, în Capitală vor avea loc mai multe evenimente culturale cu această ocazie:

– Începând cu ora 09:00 vor avea loc depuneri de flori la monumentul poetului Mihai Eminescu din scuarul Teatrului Național „Mihai Eminescu” și pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan ce Mare și Sfânt”;

– La ora 16:00, pe strada pietonală „Eugen Doga” va avea loc programul de lectură publică pentru copii „Cărțile prind viață”, urmat de un concurs de recitare a poeziilor la ora 17:00.

– De la ora 19:00 va începe spectacolul muzical „În aceeași limbă”, unde vor evolua mai mulți artiști acompaniați de orchestra simfonică dirijată de maestrul Dumitru Cârciumaru. Programul muzical va fi îmbinat cu un recital de poezie în lectura lui Nicolae Jelescu.

– Festivitatea va culmina cu un recital susținut de Cristofor Aldea Teodorovici Orchestra.

Tags: republica moldovaZiua Limbii Române
Categorii: SocialȘtirile zilei