X

Ziua Limbii Române // Mesajele președintelui Parlamentului, Igor Grosu și premierului Dorin Recean. „Să fim mândri că vorbim limba română!”

Ziua Limbii Române // Mesajele președintelui Parlamentului, Igor Grosu și premierului Dorin Recean. „Să fim mândri că vorbim limba română!”

Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, şi Prim-ministrul Dorin Recean au venit astăzi cu mesaje de felicitare cu prilejul Sărbătorii Naţionale „Limba noastră cea română”, transmite MOLDPRES.

La mulți ani pentru Limba Română, peste tot unde este purtată, în gând și rostire. Mă bucur că și în acest an, o celebrăm prin evenimente cum ar fi Marea Dictare Națională, dar și Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2024, unde sunt prezente 30 de edituri din România și din Republica Moldova. Până mâine, 1 septembrie, iubitorii de lectură își pot alege cele mai bune cărți și pot face cunoștință cu scriitorii preferați. Să fim mândri că vorbim limba română”, se arată în mesajul şefului Legislativului.

Citește și: Peste 1800 de oameni participă la Marea Dictare Națională. Este dictat un fragment de Spiridon Vangheli

La rândul său, premierul Dorin Recean îndeamnă la cunoaştere şi atitudine responsabilă faţă de limba pe care o vorbim. „De Ziua Limbii Române, onorăm limba pe care o vorbim, care ne unește și ne definește ca popor. Să promovăm frumusețea limbii noastre române. Să vorbim și scriem corect limba română, transmițând o cu mândrie urmașilor noștri”, scrie şeful Cabinetului de miniştri.

În Republica Moldova, precum și în România, este marcată astăzi Sărbătoarea Națională „Limba noastră cea română”. Ziua Limbii Române este sărbătorită începând din anul 1990. Din 2012, Ziua Limbii Române este sărbătorită pe 31 august şi în România. Ea a fost stabilită, în mod simbolic, la aceeaşi dată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990 în Republica Moldova tocmai pentru a transmite mesajul că limba română este limba vorbită pe ambele maluri ale Prutului.

Tags: Dorin ReceanIgor Grosulimba romana
Social