Ziua Republicii Italiene sărbătorită la Roma cu o mare paradă miliară

Publicat:

O paradă militară la Roma a marcat joi a 76-a aniversare a Republicii Italiene, după doi ani în care nu au avut loc astfel de festivităţi de ziua naţională, din cauza pandemiei de coronavirus, relatează dpa, potrivit agerpres.

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a depus în cursul dimineţii o coroană de flori la Altare della Patria (Altarul Patriei), monument din Piaţa Veneţia din centrul capitalei italiene, în timp ce avioane militare survolau oraşul, lăsând dâre de fum roşu, alb şi verde – culorile drapelului naţional.


Citeşte şi: Danezii au votat masiv ‘DA’ pentru a se alătura politicii UE de apărare – Black News

Evenimentul sărbătorit este referendumul din 1946, prin care poporul italian a votat în favoarea republicii.

Militarii au defilat joi pe Via dei Fori Imperiali, inaugurată în timpul dictaturii fasciste a lui Benito Mussolini. Artera respectivă face legătura între Colosseum şi Altare della Patria, trecând pe lângă Forum.

Pentru prima dată, au defilat de Ziua Republicii şi lucrători din sectorul sanitar, cărora li s-au recunoscut astfel meritele în lupta împotriva epidemiei de COVID-19.

Citește și: Ucraina pierde zilnic între 60 şi 100 de soldaţi – Black News

Prin faţa tribunei, de unde asistau preşedintele republicii, premierul Mario Draghi şi alţi membri ai guvernului, au trecut şi unităţi de poliţie şi vehicule blindate.

Mattarella, care are 80 de ani – fiind mai bătrân decât Republica – a transmis forţelor armate un mesaj în care s-a referit şi la războiul din Ucraina. El a afirmat că Italia “apără pacea”. “Experienţa noastră a arătat că se poate realiza o coexistenţă stabilă şi durabilă chiar şi după conflicte sângeroase. Reafirmăm asta azi, când suntem alături de Ucraina atacată. (…) Astăzi, lecţia amară a conflictelor din secolul 20 pare să fi fost uitată. Agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei pune la îndoială bazele societăţii internaţionale, începând cu coexistenţa paşnică”, a adăugat şeful statului italian. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.