Ziua Soarelui la Phenian: Nord-coreeni omagiază dinastia Kim

Publicat:

Zeci de mii de nord-coreeni şi-au omagiat luni liderii cu ocazia Zilei Soarelui, care marchează ziua de naştere a fondatorului regimului, cea mai importantă din calendarul ritual al acestei ţări izolate, supusă sancţiunilor internaţionale, relatează AFP, potrivit agerpres.

Decedat în 1994, Kim Ir Sen s-a născut la 15 aprilie 1912. Fiul său, Kim Jong II, i-a succedat la conducere, înainte ca nepotul său Kim Jong Un să moştenească puterea, la sfârşitul lui 2011.


Citește și: Un comando neozeelandez a fost trimis în Siria pentru recuperarea unei ostatice

Nord-coreenii sunt crescuţi de la naştere în cultul acestei dinastii şi toate comemorările legate de familia Kim sunt pentru regim o ocazie de a-şi consolida puterea.

De dimineaţă, un aflux constant de nord-coreeni s-a îndreptat spre colina Mansu din Phenian, unde două statui gigantice ale lui Kim Ir Sen şi Kim Jong II domină capitala. Batalioane de soldaţi, membri ai unităţilor muncitoreşti, familii, tineri căsătoriţi, turişti… Toţi s-au aliniat în faţa monumentului, la baza căruia au depus.

“Să aducem omagiu marelui preşedinte Kim Ir Sen şi marelui liderul Kim Jong Il”, se auzea dintr-o boxă pe jumătate ascunsă de un munte de coroane de flori. Şi toţi oamenii se înclinau într-un singur gest, în timp ce soldaţii executau salutul militar.

Nord-coreenii intervievaţi pe străzi de mass-media străine îşi exprimau la unison devotamentul şi susţinerea fără limite faţă de regim.

Această aniversare – care va fi marcată, de asemenea, de un festival floral şi de un gigantic spectacol de dans – intervine într-un moment în care regimul vrea să-şi consolideze şi mai mult puterea printr-o remaniere de generaţie în postul onorific de preşedinte al Adunării Supreme. Kim Yong Nam, 91 de ani, a fost înlocuit de Choe Ryong Hae, născut în 1950. Cu toate acestea, puterea reală în Coreea de Nord este deţinută de Kim Jong Un şi de membrii cei mai apropiaţi ai familiei sale, iar bunicul lui, chiar dacă a decedat în 1994, rămâne oficial “preşedintele etern”.

Citește și: Social-democraţii finlandezi câștigă la limită alegerile parlamentare

În timpul unui discurs susţinut vineri în faţa Adunării Supreme a Poporului, Kim Jong Un s-a declarat deschis unei a treia întrevederi cu preşedintele american Donald Trump, dacă Washingtonul va veni la masa negocierilor cu “o atitudine bună”.

Prima întrevedere istorică Trump-Kim, în iunie 2018, la Singapore, s-a terminat cu o declaraţie comună foarte vagă asupra “denuclearizării complete a Peninsulei Coreene”. A doua, în februarie 2019, la Hanoi, s-a soldat cu un fiasco, fără niciun progres concret asupra acestui dosar şi nici măcar cu o declaraţie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi...

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu)

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu) Infertilitatea, adică imposibilitatea de a obține o sarcină după un an de...

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC)

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC) Pe linia frontului, soldații ucraineni folosesc un termen dur pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.