Zuzana Caputova îşi pune parafa pe un pact militar slovaco-american

Publicat:

Preşedinta Slovaciei, Zuzana Caputova, a ratificat un acord militar controversat cu Statele Unite, pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina şi al creşterii temerilor în Europa de Est asupra unei posibile invazii, informează joi DPA, potrivit agerpres.

Ratificarea înseamnă că tratatul este acum valabil din punct de vedere legal, potrivit unui comunicat emis de cancelaria prezidenţială miercuri seară.


Citeşte şi: SUA se declară angajate să ajute la consolidarea rezistenţei României în faţa efectelor unei invazii a Rusiei în Ucraina – Black News

Acordul a fost deja semnat de secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul slovac al apărării Jaroslav Nad la 3 februarie, la Washington.

Tratatul permite SUA să extindă două aeroporturi militare în ţară, Sliac şi Kuchyna.

Parlamentul slovac a aprobat de asemenea tratatul internaţional miercuri, după o dezbatere umbrită de o încăierare provocată de parlamentari de extremă dreaptă.

Între timp, câteva mii de oameni au ieşit în stradă pentru a demonstra împotriva acordului în faţa clădirii parlamentului din Bratislava.

Sondajele arată că majoritatea populaţiei se opune tratatului şi unii oponenţi au lansat o petiţie pentru a cere un referendum.

Partidele de opoziţie afirmă de asemenea că Zuzana Caputova a semnat tratatul fără a aştepta un eventual referendum, acuzând-o că este prea grăbită şi nedemocratică.

Pe de altă parte, politicieni guvernamentali spun că fake news-urile au provocat opoziţia larg răspândită faţă de tratat.

“Protestele din Slovacia împotriva acordului militar cu SUA sunt rezultatul unor campanii de dezinformare ţintite”, a declarat o parlamentară germană născută în Slovacia pentru DPA.

Citeşte şi: Statul New York ridică obligativitatea de a purta mască sanitară în interior – Black News

Renata Alt (FDP, Partidul Liber Democrat n.r.), care prezidează Comitetul pentru Drepturile Omului şi Asistenţă Umanitară, a condamnat bătaia din parlamentul slovac, declarând că prin “aceste scene tulburătoare se joacă doar cum cântă Rusia”.

Tratatul intervine pe măsură ce tensiunile cresc în Europa de Est, cu temeri că Rusia ar intenţiona să invadeze Ucraina, după o acumulare masivă de trupe de-a lungul graniţelor acestei ţări.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum se amestecă Rusia în alegerile din România. Expert: ‘Facem parte dintre inamicii lor mai abordabili’

Cum se amestecă Rusia în alegerile din România. Expert: 'Facem parte dintre inamicii lor mai abordabili' Federația Rusă caută și, de multe ori, reușește să...

Un olandez, arestat în Rusia pentru ‘violenţă’ împotriva unui ofiţer de poliţie

Un olandez, arestat în Rusia pentru 'violenţă' împotriva unui ofiţer de poliţie Justiţia rusă a dispus vineri plasarea în arest provizoriu a unui cetăţean olandez...

Erdogan acuză Israelul că l-a atacat ‘fără rușine’ pe secretarul general al ONU

Erdogan acuză Israelul că l-a atacat 'fără rușine' pe secretarul general al ONU Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a acuzat vineri Israelul că l-a atacat...

Trump sugerează că Israelul ar trebui să atace instalaţiile nucleare iraniene

Trump sugerează că Israelul ar trebui să atace instalaţiile nucleare iraniene Fostul preşedinte Donald Trump a sugerat vineri că Israelul ar trebui să lovească instalaţiile...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.