Zvonurile despre moartea preşedintelui din Turkmenistan persistă, chiar înaintea unui forum regional major

Publicat:

Zvonurile apărute luna trecută despre moartea preşedintelui fostei republici sovietice Turkmenistan persistă, chiar înaintea unui forum economic major, notează marţi DPA, care adaugă că şeful statului turkmen nu a făcut încă o apariţie publică independent verificabilă, potrivit agerpres.

Dovada definitivă ar trebui să vină în următoarele zile în timp ce republica central-asiatică de la Marea Caspică găzduieşte un forum economic regional major, iniţiat de preşedintele Gurbangulî Berdîmuhamedov.


Citește și : Specialiştii anunţă punctul culminant al topirii gheţii din Groenlanda

El are în program o întâlnire cu prim-ministrul rus Dmitri Medvedev la Forumul Economic al Mării Caspice în oraşul port Turkmenbaşî, potrivit unui comunicat al părţii ruse. Forumul durează până luni.

“Forumul Mării Caspice începe mâine şi acesta este ”copilul” lui, aşa că vom şti sigur mâine”, a declarat marţi Chris Weafer, ”senior partner” la firma de investiţii Macro-Advisory, centrată pe Eurasia.

“Întrebarea care rămâne este de ce şi unde a dispărut, ştiind că absenţa sa ar provoca astfel de controverse?”, a mai declarat Weafer, în comentarii transmise prin e-mail DPA.

Luna trecută a apărut un zvon că Berdîmuhamedov, în vârstă de 62 de ani şi care conduce autoritar Turkmenistanul de peste un deceniu, a decedat din cauza insuficienţei renale.

Zvonul a câştigat teren pe 21 iulie când postul de radio rus Govorit Moskva l-a citat pe Aslan Rubaev, expert politic eurasiatic, declarând că a aflat despre moartea preşedintelui din anumite surse din capitala Turkmenistanului, Aşhabad.

Guvernul turkmen a respins zvonul ca pe o “minciună absolută” şi a declarat că liderul ţării se afla în vacanţă.

Citește și : SUA nu renunţă la ideea rachetelor dispuse în Asia. Şeful Pentagonului aduce noi precizări

Un videoclip chipurile despre vacanţă îl arată pe Berdîmuhamedov călărind, antrenând trupe, cântând la pian şi conducând un jeep prin deşert către un crater de gaze care ard continuu în centrul Turkmenistanului.

Craterul Darvaza este cunoscut ca “Porţile Iadului”.

Apelurile repetate la un număr de telefon ce apare pe website-ul prezidenţial turkmen au rămas marţi fără răspuns.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Situație jenantă pentru România în SUA. Iohannis l-a trimis pe Ciucă la dineul de la Casa Albă, dar americanii nu l-au primit

Situație jenantă pentru România în SUA. Iohannis l-a trimis pe Ciucă la dineul de la Casa Albă, dar americanii nu l-au primit Deputatul USR Claudiu...

Sezonul de export al merelor moldovenești s-a finalizat: 133 mii tone, în peste de 30 de țări ale lumii

Sezonul de export al merelor moldovenești s-a finalizat: 133 mii tone, în peste de 30 de țări ale lumii Sezonul de export al merelor moldovenești...

Sondaj: Patru partide ar trece pragul electoral, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare anticipate

Sondaj: Patru partide ar trece pragul electoral, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare anticipate Parlamentul s-ar schimba, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri...

Andrei Uncuța: Spitalul Republican colaborează cu spitalele mari din România pentru a asigura schimb de experiență

Andrei Uncuța: Spitalul Republican colaborează cu spitalele mari din România pentru a asigura schimb de experiență Spitalul Clinic Republican ,,Timofei Moșneaga” colaborează cu spitalele mari din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.