StiripesurseȘtirile zilei1000 de hondurieni pleacă într-o nouă caravană spre porțile Statelor Unite

1000 de hondurieni pleacă într-o nouă caravană spre porțile Statelor Unite

Publicat:

Aproximativ 1.000 de hondurieni s-au strâns marţi seara în oraşul San Pedro Sular, în nordul Hondurasului, cu obiectivul de a forma o nouă caravană în drum spre ”visul american”, au indicat autorităţile, citate de AFP, potrivit agerpres.

”Sunt peste 800, aproape o mie”, a declarat un responsabil al poliţiei. Crucea Roşie îi evaluează de asemenea la peste 800 de persoane şi unii şi-au început deja periplul în vehicule aglomerate.

Citește și: Jaf ca-n filme pe aeroportul din Tirana: Hoții au fugit cu milioane de euro dintr-un avion!

Caravana, constituită după un apel lansat pe reţelele sociale, a luat prin surprindere autorităţile, care, împreună cu unii experţi, sperau că acest apel nu va avea de fapt ecou, cum s-a întâmplat deja de mai multe ori din februarie.

Începând din 13 octombrie 2018, data plecării primei caravane cu circa 2.000 de persoane, alte trei convoaie similare de migranţi au plecat către SUA, în căutare de locuri de muncă sau care fug din cauza terorii din partea narcotraficanţilor.


Citește și: După numărarea a 95% din voturi, Netanyahu pare că-și va menține fotoliul de premier în Israel

Acest aflux de migranţi, la care se adaugă salvadorieni, guatemalezi şi mexicani, îl exasperează pe preşedintele american Donald Trump, care a desfăşurat efective militare la frontiera cu Mexicul pentru a împiedica pătrunderea lor pe teritoriul SUA.

Trump caută să întărească politica americană în materie de migraţie şi numărul migranţilor ilegali reţinuţi este în creştere puternică la frontiera cu Mexicul. El s-a deplasat vinerea trecută la frontiera cu Mexicul, unde doreşte să construiască un zid pentru a opri afluxul de migranţi, una dintre principalele sale promisiuni din campania pentru 2016. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

Moment simbolic: Șeful Pentagonului vine în Franța pentru aniversarea Debarcării din Normandia

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, va participa, sâmbătă, în Franța, la ceremoniile care marchează 82 de ani de la Debarcarea din Normandia, unul...

Diana Șoșoacă s-a dus la Davosul lui Putin. A apărut alături de fugara Marina Tauber

Diana Şoşoacă, şefa SOS şi mare amică a Rusiei, se află joi la Forumul economic de la Sankt Petersburg, supranumit Davosul lui Putin, unde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.