StiripesurseȘtirile zilei11 morţi în urma prăbuşirii unui avion al unei companii specializate...

11 morţi în urma prăbuşirii unui avion al unei companii specializate în turism de safari în Tanzania

Publicat:

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit miercuri în apropierea unui crater vulcanic din nordul Tanzaniei, cele 11 persoane aflate la bord pierzându-şi viaţa, relatează agenţiile internaţionale de presă. 

Avionul de tipul Cessna Caravan aparţinea companiei Coastal Aviation, care este specializată în turismul de safari, şi s-a prăbuşit în zona craterului Empakaai.

Un responsabil al parcului naţional Serengheti a declarat pentru AFP că toate corpurile victimelor au fost recuperate, cu excepţia pilotului, iar printre cei 10 pasageri s-ar afla câţiva străini şi tanzanieni care lucrau în sectorul turistic. Compania proprietară a avionului a anunţat că identitatea victimelor va fi comunicată public după ce vor fi înştiinţate familiile lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

Tofan ‘taie-n carne vie’: Ministerele trebuie să propună rapid reduceri de cheltuieli

Premierul Vasile Tofan a cerut ministerelor și agențiilor din subordine să prezinte, până la 22 septembrie, propuneri pentru optimizarea aparatului de stat. Solicitarea a...

Cum se reflectă în presa internaţională noul Guvern de la Chişinău

Învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan a fost reflectată pe larg de mai multe publicații și agenții internaționale, care pun accent pe continuitatea parcursului...

Ignatiev refuză să vină la Chișinău şi invocă motive de securitate

Reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, a refuzat să vină la Chișinău pentru discuții cu vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Așa-numitul ministru de externe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.