12 deţinuţi au fost executaţi în Iran

Publicat:

Justiţia iraniană a executat 12 persoane într-o închisoare din sud-estul Iranului, a anunţat marţi o organizaţie neguvernamentală, care a denunţat numărul în creştere de persoane executate în această ţară, informează AFP, potrivit agerpres.

Unsprezece bărbaţi şi o femeie au fost spânzuraţi luni dimineaţa în închisoarea principală din Zahedan, în provincia Sistan-Balucistan care se învecinează cu Afganistanul şi Pakistanul, potrivit organizaţiei nonguvernamentale Iran Human Rights (IHR), cu sediul în Norvegia.


Citeşte şi: Un pod s-a prăbuşit chiar în timpul inaugurării (VIDEO): Cel puţin 25 de oameni sunt răniţi! – Black News

Toate aceste persoane făceau parte din minoritatea baluşă, majoritar sunită, în timp ce şiismul predomină în Iran, subliniază IHR.

Şase dintre ei erau condamnaţi pentru delicte legate de traficul de droguri, iar şase pentru omucidere. Execuţiile nu au fost relatate de mass-media naţionale sau confirmate din surse oficiale iraniene, adaugă ONG-ul.
Femeia, identificată doar drept “doamna Gargij”, a fost arestată în 2019 şi condamnată pentru uciderea soţului ei, potrivit IHR.

ONG-uri denunţă de multă vreme execuţiile care vizează majoritar minorităţi etnice, precum kurzii în nord-vest, arabii în sud-vest sau minoritatea baluşă în sud-est. “Datele strânse de IHR arată că deţinuţii din minoritatea baluşă au reprezentat 21% dintre persoanele executate în 2021, în timp ce ei nu constituie decât 2-6% din populaţia Iranului”, potrivit ONG-ului.

Unele voci au denunţat de asemenea creşterea recentă a numărului execuţiilor din Iran, în timp ce liderii iranieni se confruntă cu manifestaţii provocate de scăderea nivelului de trai.

Citeşte şi: Tragedie feroviară în Iran (VIDEO): Un tren a sărit de pe şine şi cel puţin 10 oameni au murit! – Black News

Potrivit IHR, cel puţin 333 de persoane au fost executate în Iran în 2021, în creştere cu 25% în raport cu 2020.

Amnesty International a menţionat o creştere de 28% în raportul său anual privind pedeapsa cu moartea în lume, până la 314 cazuri, dar a precizat că numărul real este cu siguranţă mai mare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.