12 au fost ucişi şi peste 350 au fost răniţi în Fâşia Gaza în ciocniri între manifestanţi palestinieni şi soldaţi israelieni

Publicat:

Doisprezece palestinieni au fost ucişi şi peste 350 au fost răniţi vineri în Fâşia Gaza în ciocniri violente la frontieră între mii de manifestanţi palestinieni şi soldaţi israelieni, marcând unele din cele mai sângeroase confruntări din ultimii ani din Fâşia Gaza, relatează AFP, conform agerpres.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, primul palestinian a fost ucis de tiruri de artilerie israeliene vineri dimineaţa, înainte de începerea manifestaţiilor. Ceilalţi protestatari au murit în confruntări cu armata israeliană în diferite sectoare din Fâşia Gaza.


Citește și : Rusia continuă să expulzeze diplomaţi occidentali

Semiluna Roşie a anunţat că mai mult de 350 de protestatari au fost răniţi de tirurile soldaţilor israelieni în apropierea barierei ce închide frontiera cu Gaza, care este cu regularitate scena unor ciocniri sângeroase între locuitorii enclavei palestiniene şi soldaţii israelieni.

Zeci de mii de protestatari, potrivit unor surse palestiniene, s-au îndreptat către mai multe puncte de-a lungul barierei în cadrul ‘Marelui Marş al Întoarcerii’, o mişcare de protest prevăzută să dureze şase săptămâni pentru a cere ‘dreptul de a se întoarce’ al refugiaţilor palestinieni şi descendenţilor lor şi pentru a denunţa blocada israeliană asupra Fâşiei Gaza.

Începutul protestului coincide cu ‘Ziua pământului’ palestinian, comemorarea anuală a uciderii a şase arabi israelieni în 1976 în timpul manifestaţiilor împotriva confiscării terenurilor de către Israel.

Oficial organizat de societatea civilă, marşul este sprijinit de gruparea islamistă Hamas şi are drept scop să amintească de sutele de mii de refugiaţi palestinieni care au fost expulzaţi ori au fugit abandonându-şi locuinţele în timpul războiului din 1948 în urma căruia a fost proclamat statul Israel.

Armata israeliană a anunţat că 17.000 de protestatari s-au adunat în şase locaţii din Fâşia Gaza. Palestinienii au ars cauciucuri şi au aruncat cu pietre în direcţia soldaţilor israelieni care au răspuns cu ‘mijloace de dispersare a revoltelor’ şi au tras asupra principalilor instigatori, a precizat armata israeliană.

Lideri militari şi politicieni israelieni au avertizat că armata nu va ezita să le ordone lunetiştilor să deschidă focul în cazul în care protestatarii vor încerca să între pe teritoriul israelian.

‘Armata israeliană a instituit o zonă militară închisă în jurul Fâşiei Gaza, orice activitate în acest sector necesită să fie autorizată’, a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene.

‘Conducerea Hamas se joacă cu vieţile voastre’, a scris în limba arabă ministrul israelian al apărării Avigdor Lieberman pe contul său de Twitter, adresându-se locuitorilor din Gaza.

‘Toţi cei care se vor apropia de bariera (de securitate) vor fi în pericol. Vă sugerez să vă continuaţi activităţile obişnuite şi să nu participaţi la o provocare’, a avertizat ministrul israelian.

Citește și : Moscova acordă 30 de zile Londrei să-şi reducă personalul diplomatic aflat în Rusia

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.